Home Analize Și Polonia după Ungaria amenință că va bloca bugetul UE

Și Polonia după Ungaria amenință că va bloca bugetul UE

0

Premierul Mateusz Morawiecki a trimis o scrisoare instituţiilor Uniunii Europene prin care ameninţă că va bloca prin veto bugetul pe 2021-2027 al blocului comunitar dacă accesul la fondurile UE este condiţionat de respectarea statului de drept de către guverne, relatează Reuters conform Agerpres.

Scrisoarea, similară cu una trimisă anterior de premierul ungar Viktor Orban, a fost trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinţiei germane a UE.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat primirea scrisorii şi esenţa conţinutului său.

Atât Polonia, cât şi Ungaria fac obiectul unei anchete din partea UE pentru atingere adusă independenţei tribunalelor, mass-media şi organizaţiilor neguvernamentale.

Prin condiţionarea alocării de fonduri de respectarea statului de drept, după lungi negocieri între Parlamentul European şi preşedinţia germană a UE, ambele ţări riscă să piardă miliarde de euro din finanţarea UE.

Ad

Exit mobile version