Home highlight Și Eugen Tomac se revoltă împotriva lui Băsescu

Și Eugen Tomac se revoltă împotriva lui Băsescu

0

Liderul deputaţilor PMP Eugen Tomac a declarat, joi, că amenamentele depuse de preşedintele PMP, Traian Băsescu, la legea graţierii nu au fost discutate în partid şi dacă ele vor fi depuse nu vor fi considerate ca fiind ale PMP, ci ale senatorului Traian Băsescu.

CITIȚI ȘI: SCANDAL ÎN PMP cu Băsescu, Turcescu și Bistriceanu

„Vreau să fiu corect înteles, deşi nu este foarte uşor. Eu în calitate de lider al grupului PMP din Camera Deputaţilor nu am văzut aceste amendamente şi în cadrul partidului nu am discutat aceste amendamente. Consider că aceste amendamente nu sunt ale PMP, dacă ele vor fi depuse, le vom analiza şi noi cu multă atenţie, dar cel mai probabil aceste amendamente sunt ale domnului preşedintele Traian Băsescu şi nu ale Partidului Mişcarea Populară”, a declarat liderul deputaţilor PMP, preşedintele executiv al formaţiunii Eugen Tomac.

Eugen Tomac a afirmat că acest subiect va fi discutat şi în cadrul Consiliului Executiv al PMP, programat pentru săptămâna următoare.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu este preşedintele partidului nostru, dar acest subiect nu a fost discutat în sânul PMP şi pentru a clarifica lucrurile am simţi nevoia să faca această precizare. Săptămâna viitoare în Consilul Executiv vom dezbate inclusiv acest subiect. (…) Am vrut să subliniez foarte clar că nu sunt amendamentele PMP. Vom avea o discuţie în sânul partidului şi vom clarifica mult mai mult celelalte aspecte (…) Luni la prima oră putem avea această şedinţă”, a mai spus Tomac.

Ad

Exit mobile version