spot_img
miercuri, 11 februarie, 2026
5.2 C
București

SHOW AVIATIC EXTRAORDINAR PE AERODROMUL BALOTA

Public numeros astăzi, pe Aerodromul din Balota, unde s-a desfășurat ediția a XVI-a a evenimentul aeronautic “Drobeta Fly In”, spectacol organizat de Endre Molnar, Aeroclub România, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și al Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și vicepreședinții Ramona Cupă și Ionică Negru, au participat la eveniment.

Spectacolul aeronautic a fost, deopotrivă, pentru cei mari și cei mici.

Lansări cu parașuta, motoparapantă, acrobații în înaltul cerului, toate efectuate de piloți experimentați ai Aeroclubului România, piloți care și-au ridicat pasiunea pentru zbor la rang de performanță și au venit, din toată țara, să încânte publicul din Mehedinți.

În premieră, la această ediție, cei prezenți ai fost salutați de un avion de transport militar, C-27J Spartan, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” a Forțelor Aeriene Române! Aeronava a survolat minute bune spațiul aerian și a fost printre atracțiile principale ale evenimentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo lovește și Casa Scriitorilor de la Neptun

    Obsesia pentru reducerea deficitului doar prin tăieri de venituri...

    Gabriela Firea: Sunt 7 anchete deschise pentru rețelele sociale. Copiii trebuie protejați 

    Dezbatere importantă pentru viitorul accesului copiilor în mediul online. Comisia Europeană a...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Fuga-fuguța la CJUE. Dar ICCJ?

    de Adriana Stoicescu, judecător Deci: Când trebuia să îi ghilotinăm pe...

    Mehedințiul la Târgul de Turism

    În perioada 12–15 februarie 2026, la ROMEXPO București –...

    Articole relationate

    Categorii populare