COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Unul dintre cele mai stranii comportamente politice ale momentului aparține fostului premier Dacian Cioloș, o vedetă a ultimei perioade, pe care se mizează puternic la alegerile prezidențiale. Cine mizează? Foarte probabil, aceiași păpușari responsabili de alegerea lui Klaus Iohannis, de creerea USB și USR, a MRÎ, și care au descoperit, în timp, că actualul președinte nu a fost o alegere extrem de inspirată. Lentoarea și jemanfișismul prezidențial au devenit incomode pentru cei care, din cînd în cînd, se bazează pe președinte pentru rezolvarea unor probleme majore. Nu neapărat pentru țară.
Se vede cu ochiul liber, tot mai limpede, că Dacian Cioloș e antrenat pentru a prelua șefia statului.
Personajul e puternic promovat în sondaje, unde partidul său crește ca Făt Frumos cel din basme.
O parte a presei iohanniste a defectat deja în favoarea sa, astfel că fostul comisar european are parte de o mediatizare excelentă.
Foarte important, Cioloș face ceva ce acum doi ani ar fi părut un act de lezmajestate: îl atacă tot mai tăios pe cel care l-a făcut prim-ministru din condei, fără să fi trecut vreodată prin alegeri.
Și i-a dat pe mînă o structură, guvernul României, în care au fost plantați cei care azi formează baza partidului MRÎ.
În toată povestea există, însă, un element bizar: partidul sus pomenit al lui Cioloș întîrzie să își facă apariția, iar inițiatorul său nu pare deloc îngrijorat de situație.
Îngrijorat am spus?
Termenul corect ar fi trebuit să fie terorizat.
Să amintim pe scurt: Dacian Cioloș și oamenii săi au depus la tribunal actele de înființare a MRÎ în luna martie.
A trecut primăvara, a trecut vara, mai e puțin și vine iarna, iar partidul lui Cioloș tot nu are acte legale.
Deci, nu există.
De aici, următoarele probleme: dacă MRÎ primește, să zicem, chiar mîine OK-ul judecătorilor, lucrurile sunt departe de un final fericit.
Pentru că, potrivit legii, decizia poate fi contestată de oricine. Și, de regulă, asta se și întîmplă.
Ceea ce înseamnă că totul se amînă pînă la soluționarea contestațiilor.
Spre comparație, în luna noiembrie a primit undă verde de la tribunal partidul lui Dan Diaconescu, în 2010. Din cauza a două contestații, decizia finală s-a amînat pînă în aprilie 2011.
Dacă s-ar întîmpla la fel și acum, partidul lui Cioloș ar rata alegerile europarlamentare.
Cum acestea sunt programate pe 26 mai anul viitor, MRÎ ar trebui să depună listele de candidați la Biroul Electoral cu minim 60 de zile înainte, adică în 26 martie.
Pînă atunci au rămas mai puțin de cinci luni.
Or, potrivit unui anunț făcut de Cioloș în luna iunie, construcția de filiale ale partidului și racolarea de membri vor fi demarate abia după legalizarea partidului de către tribunal. ”După ce partidul va fi înregistrat, vor începe înscrierile, iar după încă o lună, vor începe procedurile de constituire a filialelor”.
E logic, desigur, că atît timp cît nu ai un partid cu acte nu poți avea nici structuri legale, dar procedura uzuală este cu totul alta. Partidele nu își permit să piardă timpul pînă la decizia tribunalului și încep să se contruiască imediat după decizia de înființare, legalizarea fiind doar pasul ultim, strict formal. După același raționament cioloșist, MRÎ nu ar trebui nici să fie măsurat în sondaje, lucru care totuși se întîmplă de mult.
Potrivit fostului premier, deci, dacă mîine i-ar ieși decizia de legalizare și nu ar exista – lucru aproape imposibil – nicio contestație, construcția de filiale ar începe abia peste o lună, deci cu trei luni și ceva înaintea termenului limită pentru europene.
E de la sine înțeles că acțiunea nu are nicio șansă să ”producă” un partid demn de luat în seamă într-un răgaz atît de scurt.
Și totuși, deși datele de mai sus sunt reci, aspre și incontestabile, Dacian Cioloș nu pare deloc îngrijorat.
La vremea lui, Dan Diaconescu se dădea de ceasul morții non-stop că partidul său e blocat de forțe obscure care se tem de el. Sociologii și analiștii remarcau că însăși victimizarea respectivă era un mare cîștig politic și electoral pentru jurnalistul OTV.
Dacian Cioloș abia dacă a mormăit cîteva vorbe pe această temă, luna trecută, într-un interviu: ”Îmi pun deja probleme de ce durează aşa de mult. Au fost deja două partide care au fost înregistrate la tribunal. La noi încă trenează. nu ştiu cine s-o fi temând de înregistrarea partidului nostru. Vreau să-i asigur pe români că vom avea partidul politic la timp, că vom fi organizaţi la timp şi că vom câştiga alegerile”.
Numai că a venit și noiembrie, iar Cioloș e tot fără partid.
Stranie această tergiversare pentru un partid puternic susținut, se spune, de serviciile secrete, atît de influente în justiție.
Stranie și relaxarea fostului premier, care ar trebui să rupă hainele de pe el și să denunțe pasivitatea tribunalului de dimineață pînă seara. Pentru că timpul presează teribil.
Stranie, dar numai dacă nu luăm în calcul o explicație extrem de plauzibilă.
Anume, că nu se vrea, de fapt, ca Dacian Cioloș și al său partid să dea piept cu alegerile europarlamentare.
Pentru că un eșec la respectivele alegeri i-ar ucide în fașă candidatura prezidențială, adevărata miză a promovării personajului.
De altfel, tot în interviul de luna trecută, o declarație a lui punea sub semnul întrebării însăși candidatura sa la PE: ”Indiferent dacă voi candida eu sau altcineva (s.n.), pot să vă asigur că pe listele partidului nostru veţi găsi oameni competenţi, oameni care se vor duce la Bruxelles, dacă le veţi da mandatul ăsta, pe nişte obiective foarte precise”.
De ce nu are curajul fostul premier să spună răspicat, bărbătește, că va candida e greu de explicat, dar trebuie să ne amintim că același joc de-a alba-neagra l-a practicat și înaintea legislativelor din 2016, sfîrșind prin a stupefia pe toată lumea prin refuzul final de a mai candida.
Asta pentru că România e plină de bravi bărbați politici gata să mute munții din loc, dar care devin brusc sfioși cînd e vorba să dea piept cu electoratul de orice fel.
Așa l-am avut pe ”marele” candidat prezidențial Crin Antonescu, cel care, de teamă să nu dea chix la Senat, s-a dus să candideze în județul controlat total de Dragnea.
Ori pe Ponta, care s-a refugiat ca deputat într-un județ 95% pesedist.
Exemplele ar putea continua.
Una peste alta, la cum se derulează evenimentele ar trebui să ne așteptăm la una dintre următoarele variante: fie justiția mai trage de timp cu legalizarea MRÎ pînă trec alegerile, fie, sub același pretext al tărăgănării, vom asista la o intrare, în ajunul alegerilor, a lui Cioloș & comp într-un partid gata făcut, precum USR, ceea ce ar oferi un argument bun pentru un eventual scor sub așteptări: ”am avut prea puțin timp să ne armonizăm”.
Totul pentru ca electoratul să nu observe crudul adevăr: acela că marea speranță Cioloș s-ar putea să aibă mai puține procente reale de vot decît are litere sigla MRÎ.
