SFÂRȘIT URÂT/ Fostul rege Juan Carlos bănuit de fapte de corupţie a decis să părăsească Spania. 100 milioane de euro din care 65 i-a transferat în conturile amantei

Fostul rege spaniol, Juan Carlos, bănuit de fapte de corupţie, a decis să părăsească Spania, a anunţat luni Casa Regală de la Madrid, transmite agenţia EFE conform Agerpres.

Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos I, a comunicat fiului său, regele Felipe al VI-lea, cu privire la ‘‘decizia chibzuită” de a pleca să trăiască în afara Spaniei ca urmare a repercusiunilor publice ale ”unor evenimente trecute” din viaţa sa privată, se menţionează într-un comunicat al Casei Regale spaniole.

Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează în special asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari care ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia.

Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care fosta sa amantă nemţoaică, Corinna Larsen (cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein), afirma că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011.

Curtea Supremă spaniolă a anunţat în luna iunie deschiderea unei anchete cu privire la o eventuală responsabilitate a fostului monarh astăzi în vârstă de 82 de ani, dar numai pentru fapte comise după abdicarea sa.

El este bănuit de asemenea că a transferat fonduri oculte într-un cont al Corinnei Larsen în Bahamas.

Publicaţia online El Espanol a publicat elemente din declaraţia acordată Parchetului din Geneva de către avocatul elveţian Dante Canonica, care a spus că a fost însărcinat să ”creeze o structură” pentru a ascunde fondurile vărsate lui Juan Carlos.

La rândul ei, Corinna Larsen a afirmat, de asemenea în faţa Parchetului din Geneva, potrivit ziarului El Pais, că fostul suveran i-a transferat aproape 65 de milioane de euro ”nu pentru a se debarasa de bani”, ci ”din gratitudine şi dragoste”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare