Home Externe Șerif din Minnesota: Prince a fost găsit inconștient într-un lift/ CNN: Supradoză...

Șerif din Minnesota: Prince a fost găsit inconștient într-un lift/ CNN: Supradoză de droguri

0

Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver, transmite Agerpres.

Prince a fost tratat pentru o supradoză de droguri cu şase zile înainte de deces, precizează mai mai multe surse pentru site-ul american TMZ. Autopsia se va face în cursul zilei de vineri, 22 aprilie, potrivit CNN.

Mai multe surse de la Spitalul din Moline au precizat pentru TMZ faptul că Prince a fost dus în grabă la spital, iar medicii i-au administrat o “doză-şoc”, un tratament intensiv de salvare “tipic”, care contracarează efectele morfinei sau ale heroinei.

Când poliția și serviciile medicale de urgență au sosit la fața locului după un apel telefonic, ”au găsit un bărbat adult inconștient în lift”, a precizat șeriful Jim Olson într-un comunicat, citat vineri de AFP.

Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus el.

Prince Rogers Nelson a fost declarat decedat la ora locală 10.07, a mai menționat șeriful, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a determina circumstanțele morții.

Cântărețul a fost dus de urgență la spital, vinerea trecută, pentru o gripă, după cum au scris mai multe publicații, adăugând că avionul său privat a procedat la o aterizare de urgență în Illinois, pe drumul spre Minneapolis la întoarcerea din Atlanta, unde cântărețul susținuse două concerte.

Artistul ar fi fost tratat pentru o supradoză de opiacee cu șase zile înainte de moartea sa, afirmă site-ul TMZ specializat în informații despre celebrități.

Autopsia va fi realizată în cursul zilei de vineri, a declarat un purtător de cuvânt al institutului de medicină legală din Midwest, Martha Weaver, precizând că rezultatele preliminare ar urma să fie disponibile în câteva zile, dar că analizele — mai ales toxicologice — ar putea dura mai multe săptămâni.

Prince anunțase luna trecută că urma să își publice memoriile.

Ad

Exit mobile version