Serbia vrea să fie jucător cheie în științele de viitor – biotehnologie, biomedicină, bioinformatică și biodiversitate

Guvernul Serbiei are planuri foarte ambițioase pentru anul 2023, iar potrivit cuvintelor prmeierului Ana Brnabici, primul și cel mai important scop va fi încercarea schimbării tendinței privind natalitatea, în timp ce cea de-a doua prioritate va rămâne și în continuare creșterea standardului de viață al cetățenilor.

În interviul de Anul Nou acordat Tanjug, Branabici s spus că planurile sunt similare celor care au fost și în trecut, pe care le-a stabilit Aleksandar Vucici când era prim-ministru în anul 2014, pentru că, potrivit cuvintelor ei, toate guvernele de atunci și până astăzi sunt guverne ale continuității.

Pe primul loc este creșterea standardului de viață a oamenilor noștri, o creștere continuă a salariilor și pensiilor, a spus doamna prim-ministru.

Brnabici a spus că în mod desoebit este mândră de faptul că Serbia, a reușit în ciuda vremurilor dificile pe care le-a provocat pandmeia și războiul din Ucraina, ca unul dintre puținele state de pe continentul european să aibă o creștere susținută a salariilor și pensiilor.

Și aceasta rămâne o prioritate. Dorim ca și în 2023 să avem o creștere a salariilor și pensiilor, și să mergem spre ceea ce am propus drept țelul nostru, adică ca până în 2026 să avem venit lunar mediu în vlaoare de 1000 de euro în timp ce pensia medie să fie de 500 de euro, a spus Brnabici.

Pentur anul 2023, potrivit cuvintelor doamnei prim-ministru, primul și cel mai important țel este schimbarea tendinței priivnd natalitatea populației și să se investească nu doar mai mulți bani în acest sens ci și să se discute mai mult pe această temă, adică să fie cheltuită mai multă energie și timp în politica de natalitate.

Aceste două scopuri sunt pentru ceea ce luptăm, aceste două scopuri vor însemna pe viitor o Serbie mai puternică, a subliniat Brnabici.

Prim-ministrul a spus că vor continua și marile proiecte capitale de infrastructură și în acest sens menționează că până în 2024 va fi temrinată calea ferată de mare viteză până la frontiera cu Ungaria.

După ce partenerii din Ungaria vor termina partea lor, până în 2025 vom avea ocazia în cel mai probabil mod să călătorim cu trenul de mare viteză de la Belgrad la Budapesta.

Este o nouă perspectivă pentru noi toții, însă și o nouă modlaitate în care ne conectăm cu protenii și parneterii noștri din Ungaria, a spus dânsa.

Totodată ea a adăugat că până la finele anului 2023 ar trebui să fie încheiate și unele proiecte de amploar eprecum autostrada până la Pozega apoi autostrada până la Krușevac și centura de ocolire a capitalei.

Prim-ministrul sârb se bucură în mod deosebit și în privința începutului lucrările de construcție la proiectul capital din domeniul științific, acesta fiind BIO4 campus.

Este ceea ce va evidenția Serbia drept centru al acestei părți a Europei în științele de viitor – biotehnologie, biomedicină, bioinformatică și biodiversitate, și până în septembrie trebuie să înceapă lucrările dar și să continuăm cu investiții în parcurile științifice, a spus Brnabici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    FNGCIMM deschide colaborarea cu brokerii de credite pentru a accelera finanțarea IMM-urilor

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Ministrul omanez de externe: Statele Unite au pierdut controlul asupra politicii lor externe

    Operațiunea militară împotriva Iranului arată că Statele Unite au...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială a debutat in Mehedinți: Marele premiu al semifinalei județene a fost câștigat de echipa Colegiului Național Traian din Drobeta Turnu Severin cu un proiect digital dedicat comunității pet-friendly

    Într-o sală în care energia a peste 500 de liceeni a transformat curiozitatea în curaj și ideile în primele forme de viitor, județul Mehedinți a găzduit, prima semifinală județeană din cadrul Maratonului pentru Educație Antreprenorială – ediția a IV-a, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Evenimentul a fost organizat în premieră de CONAF Sucursala Mehedinți și marchează debutul competițiilor planurilor de afaceri din cadrul ediției a...

    Armata americană cere peste 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiului din Iran

    Armata americană solicită finanțare suplimentară de peste 200 de...

    Iranul amenință că distruge întreaga industrie de gaze și petrol din țările din Golful Persic

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a anunțat...

    Articole relationate

    Categorii populare