Serbia leagă Belgradul de Clisura sârbească. România a îngropat autostrada promisă și de americani de la Timișoara via Orșova-Drobeta Turnu Severin. De la Belgrad se va ajunge într-o oră pe Clisură

Prin construirea șoselei de mare viteză de la autostrada Belgrad – Nis până la Golubac conectăm Serbia cu cea mai frumoasă parte a Dunării și cu cea mai frumoasă zonă a țării și ridicăm aceatsă regiune a Serbiei, a transmis președintele Serbiei Aleksandar Vučić.După semnarea Contractului privind construirea acestei șosele, el a spus că valoarea lucrărilor este de 337 de milioane euro, iar acestea vor fi finalizate până în noiembrie 2024.

Astfel Serbia va conecta capitala Belgrad de Clisura sârbească a Dunării. România care avea în proiect autostrada de la Timișoara via Orșova-Drobeta Turnu Severin promisă inclusiv de partea americană a transformat-o într-un iluzoriu plan de drum expres.

În 3 ani vom ajunge de la Belgrad la Gradište într-o oră, până la Golubac într-o oră și 15 minute și cred că aceasta nimeni nici nu a visat, a spus Vučić.

El a precizat că oferta companiei chineze Shangdong a fost de 337 de milioane, iar următoarea de 407 milioane euro, și a mulțumit partenerilor chinezi pentru această ofertă bună și corectă.

Prin acest pas noi construim viitorul orașului Požarevac, al zonei și viitorul districtelor Braničevo și Bor, a spus președintele.

Semnarea contractului privind construirea șoselei de mare viteză Požarevac – Golubac cu compania Shangdong Hai Speed, prezintă încă o dovadă a cooperării dintre Serbia și China, a declarat astăzi directorul companiei Sian Meng, exprimându-și convingerea că finalizarea proiectului va contribui în mare măsură la dezvoltarea diferitelor domenii de-a lungul întregii Magistrale dunărene, ceea ce va duce la o nouă dezvoltare economică a Serbiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare