Serbia a acuzat duminică autorităţile din Kosovo că „sabotează cooperarea regională şi stabilitatea” cu recenta lor decizie de a aplica taxe de import asupra produselor sârbe, relatează AFP.
Dialogul dintre Belgrad şi Pristina este în punct mort de mai multe luni, iar această dispoziţie vamală este o nouă ilustrare a tensiunii persistente, la 20 de ani după războiul din Kosovo dintre forţele sârbe şi rebelii separatişti kosovari albanezi (1998-1999, peste 13.000 de morţi).
Această decizie a fost luată „în mod iresponsabil, cu încălcarea acordurilor încheiate şi sabotând cooperarea regională şi stabilitatea”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei Serbiei publicat după o întâlnire între preşedintele Aleksandar Vucic şi cancelarul german, Angela Merkel, cu prilejul comemorării centenarului Armistiţiului din 1918, în Franţa.
Pristina a aplicat săptămâna trecută taxe vamale de 10% asupra importurilor de bunuri produse în Serbia pentru a protesta faţă de activismul diplomatic desfăşurat de Serbia pentru a convinge cât mai multe ţări să revină asupra deciziei lor de a recunoaşte independenţa Kosovo.
Aceasta afirmă că este recunoscut de circa 115 ţări. Serbia susţine însă că a reuşit să convingă vreo zece ţări să revină asupra deciziei lor, ceea ce Pristina contestă.
Kosovo şi Serbia „sunt la mare distanţă de orice acord”, a declarat Aleksandar Vucic la Paris pentru postul naţional RTS.