Senatul SUA i-a trimis înapoi preşedintelui Donald Trump, din raţiuni procedurale, propunerea privind numirea lui Adrian Zuckerman în funcţia de ambasador în România, liderul de la Casa Albă fiind nevoit să reformuleze nominalizarea.
Potrivit paragrafului 6 al regulamentului invocat, ”nominalizările care nu au fost nici confirmate şi nici respinse pe parcursul sesiunii în care au fost făcute nu pot fi examinate în nicio sesiune ulterioară fără a fi înaintate din nou Senatului de către preşedinte”.
Preşedintele american Donald Trump a trimis Senatului, la sfârşitul lunii iulie 2018, nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România.
În prezentarea făcută atunci pe site-ul Casei Albe, se menţionează că Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna.
De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior el a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.