Home Analize Senatorul Sorin Mateescu acuză statul român că nu îl respectă pe Brâncuși

Senatorul Sorin Mateescu acuză statul român că nu îl respectă pe Brâncuși

0

Într-o perioadă în care recunoașterea și promovarea valorilor culturale ale României sunt esențiale pentru afirmarea identității noastre naționale în plan internațional, este regretabil că autoritățile române nu au acordat întotdeauna atenția cuvenită unuia dintre cei mai mari artiști români: Constantin Brâncuși. Pe data de 19 februarie, am sărbătorit 146 de ani de la nașterea sculptorului de geniu Constantin Brâncuși. Cu toate acestea, în ciuda importanței remarcabile a operei sale și a contribuției sale la cultura mondială, autoritățile române nu au întotdeauna recunoscut și promovat în mod corespunzător moștenirea sa artistică, afirmă intr-o declarație politică senatorul AUR Sorin Mateescu.

CE MAI SUSTINE SORIN MATEESCU:
Premierul Marcel Ciolacu și instituțiile culturale din România, inclusiv Institutul Cultural Român, trebuie să își asume responsabilitatea de a conserva și promova moștenirea lui Brâncuși într-un mod mai amplu și mai eficient. Este inacceptabil ca un artist de talia lui Brâncuși să nu primească recunoașterea pe care o merită.
Deși legea care a stabilit Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională a fost promulgată în 2015, este evident că mai sunt necesare eforturi suplimentare pentru a sublinia importanța și relevanța operei sale pentru identitatea culturală a României și pentru prestigiul acesteia în lume.
Cu ocazia aniversării a 146 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, cerem autorităților române să intensifice eforturile de promovare a operei și a valorilor sale artistice, să sprijine proiectele și inițiativele care își propun să celebreze și să perpetueze moștenirea acestui mare sculptor român.
Este timpul să onorăm cu adevărat contribuția lui Brâncuși la cultura și arta mondială, să ne mândrim cu moștenirea sa și să ne asigurăm că numele său strălucește nu doar în lumina reflectoarelor internaționale, ci și în inimile și conștiințele tuturor românilor.

Ad

Exit mobile version