Senatorul PSD Daniel Zamfir: PNRR trebuie renegociat la ţintele de închidere a obiectivelor de producere a energiei electrice pe cărbune

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, luni, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie rediscutat şi renegociat în privinţa capitolului care se referă la ţintele de închidere a obiectivelor de producere a energiei electrice pe cărbune.

„Noi credem în continuare că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie rediscutat, renegociat, pe acest capitol cu aceste ţinte de închidere a obiectivelor de producere a energiei electrice pe cărbune. Ştiţi bine, la sfârşitul acestui an, conform ţintei asumate de către ministrul Energiei, Virgil Popescu, la 31 decembrie 2022 trebuie să închidem două capacităţi pe cărbune, 660 de Megawaţi, ceea ce, din punctul nostru de vedere, dar şi al operatorului Transelectrica, asta înseamnă un dezechilibru major în sistemul energetic naţional. România, în actualul context, cu criza energetică mondială, cu situaţia din Europa, unde Transelectrica ne semnalează faptul că sunt multe ţări care exportau energie electrică şi acum sunt nevoite să importe, aşadar s-ar crea un dezechilibru major dacă am scoate din circuitul energetic naţional, din sistem, aceste două capacităţi de producţie”, a afirmat Daniel Zamfir, într-o declaraţie de presă susţinută la Senat.

Întrebat dacă premierul a înregistrat un succes la Bruxelles unde a renegociat PNRR şi a obţinut trecerea în conservare a acelor unităţi, Zamfir a răspuns că nu crede că este vorba de un succes deoarece România are nevoie ca termocentralele respective să producă în continuare.

„Nu cred că este un succes. Trecerea în conservare nu înseamnă în exploatare. România are nevoie ca acele termocentrale să producă energie electrică. (…) Ceea ce s-a întâmplat, sau ceea ce nu s-a întâmplat la Bruxelles, premierul a fost pus în faţa unei situaţii pe care a generat-o şi a menţinut-o ministrul Energiei. Să ştiţi că la Bruxelles nu există nicio solicitare din partea părţii române, a Ministerului Energiei, de rediscutare a acestor ţinte, având în vedere noul context energetic”, a mai afirmat parlamentarul PSD Daniel Zamfir, care este preşedintele Comisiei economice, pentru industrii şi servicii şi membru al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale ale Senatului.

În urmă cu două săptămâni, senatorul PSD declara că aceste două centrale pe cărbune pe care Ministerul Energiei s-a angajat prin PNRR să le închidă au „cele mai înalte standarde economice internaţionale”.

„Este inacceptabil să-ţi asumi că la finalul acestui an se vor închide încă două grupuri energetice pe cărbune, la Turceni şi Rovinari, 660 MW, sperând că la un moment dat, în următorii ani, se vor deschide nişte grupuri pe gaze. Cei care au întocmit PNRR în materie de energie au dovedit că nu cunosc realitatea (…). România nu îşi poate permite în acest context geopolitic să renunţe la încă 660 Mwatt (…) Nu există nicio diferenţă între centralele Rovinari şi Turceni şi alte centrale din Germania, Polonia şi alte ţări. Toate centralele pe cărbune corespund condiţiilor de mediu şi au avizele necesare pentru o funcţionare foarte bună”, afirma Zamfir.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare