Senatorii PNL au votat împotriva lui Iohannis. Educația sanitară cu acordul părinților. Eugen Pîrvulescu (PNL): Statul nu poate să intervină fără acceptul părinţilor

Senatul a respins marţi, în calitate de prim for sesizat, obiecţile formulate de preşedintele Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, la proiectul privind desfăşurarea orelor de educaţie sexuală în şcoli. Astfel, prin respingerea solicitării şefului statului, proiectul rămâne în forma actuală care prevede educaţia sanitară în şcoli şi acordul scris al părinţilor pentru participarea la aceste ore Propunerea de lege este în procedură de urgenţă în Legislativ, iar Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

Au fost 105 de voturi „pentru” respingerea solicitării de reexaminare a şefului statului, un vot „împotrivă” şi 24 de abţineri.

„Am votat pentru deoarece modul în care ne-am raportat la această lege este în felul următor – este raport suplimentar de admitere a legii în forma transmisă la promulgare, cu amendamente, în sensul respingerii obiecţiilor formulate de preşedintele României. Deci prin acest vot, votând pentru legea a rămas în forma iniţială”, a explicat liderul senatorilor PSD Lucian Romaşcanu.

La rândul său, senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a spus că a votat pentru proiectul de lege pentru că a înţeles cât de importantă e familia şi viitorul copiilor. 

„Am votat astăzi pentru proiectul de lege pentru modificarea legii 272/2004. Am înţeles cât este de importantă familia, cât este de important viitorul familiilor noastre, copiilor noştri. Ne gândim foarte serios ca părinţi că statul nu poate să intervină fără un accept al părinţilor, atunci când sunt minori, în anumite decizii importante ale vieţii. Ne-am gândit foarte serios astăzi la ce înseamnă România, ce înseamnă familia”, a explicat Pîrvulescu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare