Home Dezvaluiri Senator, pus pe fuga de romanii din Italia

Senator, pus pe fuga de romanii din Italia

0

Senatorul PNL Viorel Badea a pus pe fuga de la o reuniune a romanilor din Italie, scrie Gazeta Romaneasca de la Roma.

In 6 martie, la un spectacol organizat de trei asociații românești (”Orchideea” din Padova, ”Decebal și Traian” din San Dona di Piave și ”Europa” din Friuli Venezia Giulia) cu ocazia Zilei mărțișorului și a femeii, senatorul Viorel Badea a încercat, fără a fi invitat de vreunul dintre organizatori, să intre în sala unde se aflau circa 100 de persoane și să se prezinte comunității. Nu a reușit însă, deoarece i s-a interzis participarea.

”E pur și simplu o mare bătaie de joc. Senatorul Badea a mai fost prin câteva locuri, o altă vizita care s-a demonstrat un eșec a fost cea din comunitatea de români din Valeggio sul Mincio (prov. Verona), adunare la care s-au prezentat doar 6-7 români. A văzut pe facebook că trei asociații organizează o manifestare culturală, la care vor fi prezenți mulți români și ce a zis dumnealui? Să vină neinvitat. I-am transmis să nu intre și să nu vorbească nimănui. Locul lui era în fața ușii, nu alături de noi. A avut decența și nu a insistat. A plecat cu coada între picioare.”, a declarat pentru GR Valeria Bulgaru, președinta asociației ”Orchideea” din Padova.

”Domnilor, la noi nu merge cu „plimbă ursul” și v-am demonstrat. Sunteți un fiasco al politicii românești!” i-a mai transmis pe Facebook Valeria Bulgaru , senatorului Viorel Badea.

Un alt organizator, Iorgu Iordache, președintele asociației ”Europa” Friuli Venezia Giulia, a scris pe pagina sa de Facebook următoarele: ”Domnule senator Viorel Badea, această ușă (a locului unde s-a organizat evenimentul, n.r.) cred că va rămâne tiparită în mintea d.voastră pentru totdeauna, nu vă mai salvează nimeni și nimic pentru un nou mandat.”

Ad

Exit mobile version