Votul din Parlament privind dislocarea pe teritoriul României a unor forțe și echipamente ale SUA a fost un adevărat test pentru clasa politică românească. Spun clar de la început că vor fi aduse echipmente defensive, care vor contribui la securitatea României, în contextul existenței în țara noastră a scutului de la Deveselu. Vorbim despre avioane americane de realimentare, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, susține senatoarea PNL Gabriela Horga.
CE MAI SUSȚINE GABRIELA HORGA:
Partidul Naţional Liberal și celelalte partide pro-europene au aprobat cererea Statelor Unite, ținând cont că SUA este principalul furnizor de securitate al României.
În schimb, liderii AUR au făcut din nou un spectacol ieftin, cu țipete și minciuni, și nu au votat solicitarea SUA. Pentru a-și justifica boicotul, reprezentanții AUR au susținut că documentul votat ar fi „secret” și că nu ar ști ce ar urma să voteze. Este o afirmație falsă. Documentul nu este secret pentru parlamentari și poate fi consultat de orice membru al Parlamentului la Comisiile de Apărare ale celor două camere.
George Simion s-a gudurat pentru lângă tot felul de fundații americane și nu a fost primit de niciun politician american relevant. După ce a pretins că este susținător al SUA, liderul AUR și-a dat arama pe față și s-a opus îndeplinirii obligațiilor României față de cea mai importantă țară din NATO.
Decizia din 1999 de a permite survolarea teritoriului României de către avioanele NATO care ajungeau în Iugoslavia a provocat pierderi de imagine coaliției de atunci, din care făcea parte și PNL, dar a fost corectă pentru țară și ne-a ajutat să intrăm în NATO.
