Putem cheltui 200 de lei câștigând 100 de lei? Da, răspund socialiștii. Guvernul Ciolacu a fost ilustrarea deplină a acestei idei: în 2024, veniturile au crescut cu 10,4%, dar cheltuielile au crescut cu 19,1%. Doar că economia are legile sale și încălcarea acestora are consecințe. Atunci când datoria crește prea mult, o parte tot mai mare din banii pe care îi strânge statul nu mai poate fi folosită pentru spitale, școli, drumuri sau investiții, ci va fi folosită pentru plata datoriilor din trecut, afirmă senatoarea PNL Gabriela Horga.
CE MAI SUSȚINE GABRIELA HORGA:
Prin măsuri corecte dar dureroase pentru cetățeni, Guvernul Ilie Bolojan a reușit cea mai rapidă ajustare a deficitului bugetar din Uniunea Europeană. 2,34% din PIB este deficitul bugetar înregistrat de România după primele șapte luni din acest an, o cifră la care nici cei mai optimiști economiști nu ar fi sperat în vara anului trecut.
Iar asta înseamnă mai mulți bani pentru ceea ce contează cu adevărat pentru români. Investițiile au crescut cu aproape 15 miliarde de lei, chiar într-o perioadă când au trebuit luate măsuri dificile.
Îmbunătățirea situației bugetare a restabilit încrederea în economia României și a creat toate premisele pentru finanțarea unor măsuri pentru susținerea antreprenorilor români.
Cu siguranță că unele măsuri nepopulare adoptate pentru reducerea prăpastiei bugetare nu ar fi fost necesare:
România a început să reducă deficitul. Acum trebuie să ducem reformele până la capăt. Un Guvern PSD (în orice formulă) nu reprezintă o soluție pentru România, pentru că PSD va compromite toate rezultatele obținute de români în ultimul an.
