Home Politica Senat: Statul să asigure finanţare de bază din 2015 şi pentru învăţământul...

Senat: Statul să asigure finanţare de bază din 2015 şi pentru învăţământul particular preuniversitar

0

Senatorii au decis, miercuri, ca statul să asigure, din anul şcolar 2015-2016, finanţarea de bază şi pentru învăţământul particular preuniversitar, adoptând, în acest sens, un amendament la o ordonanţa de urgenţă care prevede, printre altele, şi modificări la Legea învăţământului, transmite Mediafax.
”Începând cu anul şcolar 2015-2016, statul asigură fără discriminare din punct de vedere al formei de organizare a învăţământului – de stat, particular sau confesional, pe fiecare nivel de structurare a învăţământului preuniversitar, finanţarea de bază reglementată de art. 9 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale 1/2011″, prevede amendamentul propus plenului de senatorul PSD Ovidiu Donţu.

Ordonanţa de urgenţă 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 prevedea amânarea până la 31 decembrie 2016 a aplicării prevederii din Legea învăţământului prin care statul era obligat să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat.

Iniţiatorul modificării, Ovidiu Donţu, a argumentat, în raport, necesitatea adoptării ei, subliniind că este normal ca pentru elevii care sunt cuprinşi în sistemul de învăţamânt prin frecventarea cursurilor la şcoli sau licee particulare acreditate, statul să suporte o parte din cheltuielile de şcolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi făcut oricum dacă aceştia ar fi fost prezenţi în sistemul de învăţământ de stat. ”Obligaţia de şcolarizare a tinerilor pentru cei 11 ani de şcoală aparţine statului, iar faptul că aceştia optează pentru un sistem privat de învăţământ nu este suficient pentru a decădea din calitatea de titulari ai dreptului la învăţătură, stipulat de Constituţia României”, a susţinut senatorul.

Ad

Exit mobile version