Șeful Statului Major american: Va fi „foarte dificil” să fie alungată până la sfârşitul anului armata rusă de pe teritoriul Ucrainei

Va fi „foarte dificil” să fie alungată până la sfârşitul anului armata rusă de pe teritoriul Ucrainei, a afirmat vineri şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Mark Milley, în cursul unei conferinţe de presă la baza americană Ramstein, în Germania, relatează AFP și Agerpres.

„Din punct de vedere militar, îmi menţin ideea că va fi foarte dificil de expulzat forţele ruse din toate zonele ocupate ale Ucrainei”, a declarat generalul Mark Milley, în finalul reuniunii ţărilor aliate ale Kievului care au discutat despre sprijinul suplimentar necesar de a fi acordat Ucrainei. „Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil”, a insistat el.

Este de asemenea foarte posibil „pentru ucraineni să desfăşoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritorii”, a adăugat generalul american. Însă „aceasta va depinde de livrări de echipamente şi de antrenamente”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare