Home Dezvaluiri Șeful SRI recunoaște că prin protocoalele secrete s-a influențat justiția

Șeful SRI recunoaște că prin protocoalele secrete s-a influențat justiția

0

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a anunţat vineri că nu mai este în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România.

„Vă reamintesc că în februarie anul trecut am denunţat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut. Ce sunt aceste protocoale? Aşa cum am explicat şi la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituţia dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale? Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii – dar acesta a fost instrumentul tradiţional şi acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege. Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituţii şi am hotărât denunţarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT. Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunţare a protocoalelor cu parchetele şi instituţiile din justiţie. Nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România”, a afirmat Hellvig, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul SRI.

Cu privire la cele două protocoale încheiate între SRI şi Parchetul General, el a precizat că acestea au fost semnate în decembrie 2016, unul neclasificat şi unul clasificat, cel din urmă vizând cooperarea pe infracţiunile privind securitatea naţională şi cele de terorism.

„Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nicio formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului. Toate aceste lucruri le-am adus la cunoştinţa Comisiei de control a SRI. De asemenea, şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are atribuţii de verificare a modalităţii de punere în executare a acestui protocol, a fost notificată cu privire la existenţa sa. Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracţiunile privind securitatea naţională (prevăzute în titlul 10 din Codul de procedură penală) şi infracţiunile de terorism. Ca să fim foarte clari, acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare şi funcţionare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială – sper că prin aceste precizări am lămurit această discuţie din spaţiul public”, a arătat directorul SRI.

El a explicat că a semnat cel de-al doilea protocol deoarece OUG 6/2016 impune semnarea de protocoale cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor SRI.

Eduard Hellvig a subliniat că aceste protocoale au fost denunţate deoarece auditul intern a arătat că atribuţiile pot fi exercitate de Serviciul Român de Informaţii în baza legii şi fără aceste protocoale, asigurând securitatea naţională a ţării.

„Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparenţă şi de normalitate pe care eu l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru. Vreau să vă asigur că demersul meu de denunţare a tuturor protocoalelor la care s-a făcut referire în spaţiul public vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie”, a declarat directorul SRI.

Ad

Exit mobile version