Șeful spionajului rus: Este o blasfemie să nu recunoști ”eliberarea de către trupele sovietice a țărilor din Europa de Est”

Protecția memoriei istorice privind eliberarea țărilor din Europa de Est de către trupele sovietice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ar trebui să devină, astăzi, o datorie morală comună a acestor state, a declarat Serghei Narîșkin, președintele Societății Istorice Ruse, director al Serviciului de Informații Externe al Rusiei conform Vești din Rusia.

“Sunt convins că păstrarea adevărului istoric despre aceste evenimente este datoria morală comună a țărilor noastre”, a adăugat el.

Narîșkin a catalogat orice încercări de a denigra fapta eroică a soldaților sovietici drept o blasfemie atât față de memoria lor, cât și față de memoria celor care întâmpinau Armata Roșie ca eliberator al lor.

„Încercările dezgustătoare de a denatura istoria eliberării Europei de sub nazism, care se întreprind, astăzi, într-o serie de țări din Europa de Est, acordă o acuitate deosebită acestei probleme. Dorința de a pune Uniunea Sovietică la egalitate cu regimul hitlerist, precum și demolarea intenționată a monumentelor soldaților sovietici, atestă o tendință foarte periculoasă”, a mai subliniat șeful spionajului rus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare