Șeful spionajului rus: Este o blasfemie să nu recunoști ”eliberarea de către trupele sovietice a țărilor din Europa de Est”

Protecția memoriei istorice privind eliberarea țărilor din Europa de Est de către trupele sovietice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ar trebui să devină, astăzi, o datorie morală comună a acestor state, a declarat Serghei Narîșkin, președintele Societății Istorice Ruse, director al Serviciului de Informații Externe al Rusiei conform Vești din Rusia.

“Sunt convins că păstrarea adevărului istoric despre aceste evenimente este datoria morală comună a țărilor noastre”, a adăugat el.

Narîșkin a catalogat orice încercări de a denigra fapta eroică a soldaților sovietici drept o blasfemie atât față de memoria lor, cât și față de memoria celor care întâmpinau Armata Roșie ca eliberator al lor.

Încercările dezgustătoare de a denatura istoria eliberării Europei de sub nazism, care se întreprind, astăzi, într-o serie de țări din Europa de Est, acordă o acuitate deosebită acestei probleme. Dorința de a pune Uniunea Sovietică la egalitate cu regimul hitlerist, precum și demolarea intenționată a monumentelor soldaților sovietici, atestă o tendință foarte periculoasă”, a mai subliniat șeful spionajului rus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Articole relationate

    Categorii populare