Home Analize Șeful liberal al CJ Timiș crede că Grindeanu și colegi din PNL...

Șeful liberal al CJ Timiș crede că Grindeanu și colegi din PNL au dat presei scandalul Dubai

0

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, le-a spus primarilor liberali din judeţ că le va “veni de hac” celor care au orchestrat în media scandalul de la Dubai, acolo unde a fost surprins într-o fotografie alături de un personaj din lumea interlopă. Nica este convins că în spatele acestui scandal ar sta ministrul Sorin Grindeanu, dar şi unii “colegi de-ai noştri”, transmite De Banat.

Mai întâi în Cancan şi apoi pe mai multe site-uri şi televiziuni naţionale, azi a izbucnit un imens scandal protagonist fiind preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica. El a fost prezentat alături de un personaj din lumea interlopă, Cristian Birlic, la o masă în Dubai. Birlic era intermediarul unei afaceri prin care un şeic din Emiratele Arabe Unite intenţiona să se asocieze cu CJ Timiş pentru construirea unui hub la Aeroportul Internaţional Timişoara. Din partea lui Nica, intermediar a fost consilierul său personal, Iosif Nicoară, poreclit “Borsetă”, care apare, la rândul lui în poză. De altfel, la începutul lunii martie, Nica anunţa această afacere, însoţind o postare pe contul său de Facebook cu o fotografie în care apărea cu Anyian Kutty, director al firmei Clarion. Singura problemă a lui Nica este că terenul pe care intenţiona să facă hub-ul este al Ministerului Transporturilor.

Ad

Exit mobile version