𝐄𝐩𝐢𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐭̦𝐚̂𝐟𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐏𝐍𝐋! Există momente în istoria unei națiuni când nu greșeala distruge un partid, ci orbirea. Nu înfrângerea îl prăbușește, ci incapacitatea de a o recunoaște. Nu adversarii îl fac mic, ci propria lui aroganță. Asta nu mai este politică. Este hibris. Hibrisul acela vechi, descris de greci, când omul se îmbată cu propria importanță, până ajunge să creadă că realitatea însăși trebuie să i se supună. Când liderii nu mai aud oamenii, ci doar ecoul propriilor lozinci. Când eșecul este prezentat ca victorie, iar rușinea este împachetată festiv în discursuri triumfaliste, afirmă președintele liberal al CJ Cluj Alin Tișe.
Să prezinți cea mai umilitoare evacuare a unui premier din istoria recentă drept act de eroism politic cere nu doar cinism, ci o ruptură totală de realitate. Este spectacolul unui partid care, în loc să privească în oglindă, sparge oglinda și declară că imaginea era problema. Și de aici vine sila oamenilor. Nu din simpla greșeală politică. Oamenii iartă greșeli. Dar nu suportă țâfna, egoul dus la extrem. Nu suportă disprețul. Nu suportă acel ton de superioritate rigidă al celor care par convinși că adevărul începe și se termină cu ei. E o epidemie de aroganță. O febră a autosuficienței. O castă de oameni care confundă puterea cu infailibilitatea și partidul cu o religie în care îndoiala devine trădare. Comportamentul fanatic nu începe când cineva țipă. Începe când nimeni nu mai are voie să spună „am greșit”. Când orice critică este tratată ca blasfemie. Când realitatea devine dușman. Iar istoria are o lege crudă: după hibris vine întotdeauna căderea. Implacabil! Așa au murit imperii. Așa s-au prăbușit lideri care se credeau eterni. Așa dispar partidele care ajung să se adore pe ele însele mai mult decât își respectă alegătorii.Nu opoziția distruge un partid orbit de hibris. Ci propria lui aroganță, care îl face să danseze triumfal exact pe marginea prăpastiei, mai spune Tișe.
