Șeful liberal al CJ Cluj: Măi, să fie! Adică noi, PNL, sau noi, clasa politică, cerem iertare românilor pentru modul în care a fost condusă țara, de către oameni puși în conducere de către partid

Să auzi și să nu crezi am auzit o declarație a prim-ministrului, deja de câteva minute, dl. Bolojan, care spunea aproximativ: “ne cerem iertare românilor pentru modul în care a ajuns țara!“ Mai, să fie! Adică noi, PNL, sau noi, clasa politică, cerem iertare românilor pentru modul în care a fost condusă țara, de către oameni puși în conducere de către partid. Cerem iertare pentru dezastrul din țară!…, afirmă pe facebook seful liberal al CJ Cluj, Alin Tișe.
Mă gândeam, acum, la cei care de ani de zile susțin că țara este bine și oamenii la fel! În acest context, al declarațiilor de mai sus, eu aștept “să își ceară iertare toți cei care m-au criticat și judecat pe nedrept, când am spus public același lucru, cu aproximativ 2 ani în urmă. Că țară este condusă prost și incompetent. Și tot am repetat. Și ei m-au tot acuzat că atac partidul și că am alte planuri. Că nu văd realitatea bine…Deci, băieți, ar trebui să vă cereți și voi iertare. Dacă nu aveți caracterul să o faceți, atunci faceți măcar o rugăciune pentru țara noastră!, mai spune Ține.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare