Home Caraș Severin Șeful liberal al CJ Caraș Severin: Sunt cu Ludovic Orban, dar nu...

Șeful liberal al CJ Caraș Severin: Sunt cu Ludovic Orban, dar nu pot să plec din partid că îmi pierd mandatul.Cred că din țară vor sări foarte mulți din vaporul PNL în vaporul Forței Liberale

0

Dacă noi de abatem de la direcțiile promise, cei care ne-au votat s-ar putea să se reorienteze, ceea ce va fi o pierdere pentru partid! Eu l-am apreciat pe domnul Orban cu păcatele și cu greșelile lui, că nimeni nu-i perfect. Eu nu mă schimb după cum bate vântul. Eu am vorbit cu domnul Ludovic Orban și l-am asigurat că sunt pe lungimea dânsului de undă. Eu nu o să pot să plec din partid pentru că am fost ales din partea PNL și s-ar putea să-mi pierd mandatul. Asta ar însemna că nu mi-aș respecta obligațiile morale față de cetățenii care au avut încredere în mine și care așteaptă mult de la mine. Indiferent ce se întâmplă, eu merg până la capăt, eu nu pot să plec, dar sunt de partea domnului Orban! Eu am urcat într-un vapor care acum ia apă, dar nu o să sar din el, ci o să iau o cutie de conservă și o să încep să scot și eu apă din el cât pot. Cred că din țară vor sări foarte mulți din vaporul PNL în vaporul Forței Liberale al lui Ludovic Orban pentru că aceasta nu va merge în direcția unei furtuni, așa cum face vaporul PNL!”, a declarat președintele liberal al CJ Caraș Severin Romeo Dunca.

Ad

Exit mobile version