Șeful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului acuză: Vișinescu nu e procesul comunismului, E O FARSĂ

Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, spune la RFI că, după sentinţa în cazul Vişinescu, primul comandant de penitenciar comunist condamnat la închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, ar trebui urgentate celelalte procese de pe rolul instanţelor care vizează responsabili de crime similare. 

”Procesul comunismului nu este egal cu procesul lui Vișinescu. Dacă ar fi așa, înseamnă că am trăit o farsă sinistră, iar procesul lui Vișinescu a servit drept alibi pentru scăparea întregului sistem politic și securist de care ne doream eliberați în urmă cu 27 de ani. Înainte de a exista un Vișinescu sau un Ficior, au existat miniștri de Interne, a existat PCR-ul, Comitetul Central. Adică au existat organisme de stat care au patronat în mod conștient și cu informațiile de rigoare la îndemână acest sistem represiv. Și asta, nu doar în primii ani, în anii ’50-’60, ci până în ultima zi a regimului în decembrie ’89”, spune Radu Preda.

O serie de dosare documentate de cercetători IICCMER au fost retrimise la Parchet în noiembrie 2014 după ce au primit decizia de neîncepere a urmăririi penale. Ele ar trebui redeschise cât mai rapid, spune Radu Preda. Alături de ele, sunt pe rolul instanţelor alte procese pentru care a fost începută urmărire penală, dar sentinţele întârzie. Între timp, continuă să moară atât cei cercetaţi penal, cât şi cei care pot depune mărturie în aceste procese. “Să nu uităm că suntem într-o simetrie a pierderilor. Adică nu doar numărul victimelor se micşorează, dar şi cel al călăilor. În această cursă a justiţiei cu timpul, ar trebui să fie un ritm ceva mai alert. Nu înseamnă că încurajăm o vânătoare de vrăjitoare, ci că cerem concretizarea sintagmei de stat de drept.”

“Cerem Ministerului Justiţiei să suţină înfiinţarea unui Tribunal Penal Internaţional pentru Crimele Comunismului”

Pentru ca toate abuzurile şi crimele comunismului să fie cunoscute, România ar trebui să susţină înfiinţarea Tribunalului Internaţional pentru Investigarea Crimelor Comunismului – adaugă la RFI preşedintele executiv al IICCMER. ”România ar trebui să facă parte din efortul mai larg al țărilor est-europene care își doresc înființarea unui tribunal penal internațional pentru crimele comunismului. Și ceea ce nu am putut face la nivel național din diverse raționamente să putem realiza măcar printr-un mecanism internațional”.

Radu Preda adaugă că în jurisprudenţa românească nu e lămurit aspectul răspunderii politice pentru faptele penale. În acest context, IICCMER a cerut Ministerului Justiţiei să precizeze care este poziţia României cu privire la iniţiativa lansată anul trecut de ministerele de justiţie din 8 ţări europene privind înfiinţarea unui tribunal penal internaţional pentru investigarea crimelor comunismului în Europa. 
Declaraţia comunsă a fost semnată vara trecută la Tallinn de miniștrii Justiţiei din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Georgia. După schimbarea Guvernului, IICCMER a iniţiat un dialog oficial cu Ministerul Justiţiei pe această temă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare