Șeful diplomației europene: Trebuie să discutăm cu talibanii cât mai repede

UE „va trebui să discute” cu talibanii „cât de curând va fi necesar” pentru că aceştia „au câştigat războiul” în Afganistan, dar fără ca asta să implice recunoaşterea oficială a noului regim în perioada imediată, a declarat marţi Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, relatează AFP.

„Talibanii au câştigat războiul. Deci, va trebui să discutăm cu ei, în scopul de a angaja un dialog cât de curând va fi necesar pentru a evita o catastrofă umanitară şi potenţial migratorie” în Afganistan, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.

„Acest dialog va trebui, de asemenea, să se concentreze asupra mijloacelor de a împiedica o prezenţă teroristă străină în Afganistan”, în contextul în care relaţiile în continuare puternice între talibani şi Al-Qaida alimentează îngrijorarea, a insistat Borrell.

El a precizat totuşi că astfel de discuţii nu implică o recunoaştere promptă, oficială, a regimului taliban de către Bruxelles.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare