Home Analize Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European: Renegocierea PNRR este permisă de...

Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European: Renegocierea PNRR este permisă de Regulamentul UE. PSD nu va gira angajamente contrare interesului cetățenilor

0

Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica,atrage atenția că Planul Național de Redresare și Reziliență, negociat de PNL și USR, nu poate rămâne în forma actuală dacă ne dorim ca această mare oportunitate pentru economia României să nu fie ratată.

Mai mult, eurodeputatul PSD arată că o renegociere făcută în interesul cetățenilor nu este una teoretică, având în vedere că articolul 21 din Regulamentul UE, privind modificarea planului de redresare și reziliență al unui stat membru, permite acest demers. Astfel:

(1)  În cazul în care planul de redresare și reziliență, inclusiv jaloanele și țintele relevante, nu mai poate / pot fi îndeplinit(e), în totalitate sau parțial, de către statul membru în cauză, ca urmare a unor circumstanțe obiective, statul membru în cauză poate înainta Comisiei o cerere motivată ca să elaboreze o propunere de modificare sau de înlocuire a deciziilor de punere în aplicare ale Consiliului prevăzute la articolul 20 alineatele (1) și (3). În acest scop, statul membru poate propune un plan de redresare și reziliență modificat sau un nou plan. Statele membre pot solicita sprijin tehnic pentru pregătirea unei astfel de propuneri în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic. (AICI)

„Este absolut necesar să mergem la Comisia Europeană pentru a renegocia anumite capitole din PNRR, chiar alături de cei din PNL. Realitatea politică, dar și cea economică cer ajustări ale acestui plan negociat prost de USR și PNL. Trebuie să înțeleagă și liberalii că ceea ce este sustenabil rămâne, ce nu este, noi nu putem gira. Nu putem păcăli poporul. Nu putem susține angajamente ce se dovedesc a fi împotriva interesului cetățenilor. România este deja în pierdere după ce PNL și USR au dat undă verde dezafectării unor centre de producție de energie electrică, fără a exista vreo alternativă de noi surse de energie care să asigure nevoile cetățenilor în plină iarnă. Când scoți din funcțiune mai mult decât pui, oare nu se numește prostie cu acte în regulă? Când țări precum Spania adoptă măsuri concrete și necesare pentru a-și proteja poporul în fața celei mai grele perioade economice, iar noi nici măcar nu luăm în calcul să facem același lucru și cu fonduri din PNRR, oare nu arată ca și cum am avea o altă agendă cu acești bani? PSD nu va susține un plan fără viziune și în care sunt prevăzute inclusiv angajamente care au rolul de a bloca majorarea veniturilor românilor în plină criză economică. Putem și trebuie să renegociem PNRR în favoarea oamenilor”, a punctat eurodeputatul PSD. 

Ad

Exit mobile version