spot_img
vineri, 27 februarie, 2026
1.7 C
București

Şeful CJ Sibiu a demisionat din toate funcţiile din PSD

Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a demisionat din toate funcțiile de conducere deținute în PSD, până la soluționarea problemelor din justiție, locul acestuia la șefia PSD Sibiu fiind luat de senatorul Viorel Arcaș.

„În ședința Comitetului Executiv PSD întrunit în această după amiază am transmis decizia mea de a demisiona din toate funcțiile de conducere deținute în Partidul Social Democrat, până la soluționarea problemelor din justiție. Membrii Comitetului Executiv au acceptat demisia mea și l-au desemnat ca președinte interimar al Organizației Județene PSD Sibiu pe senatorul Viorel Arcaș, până la organizarea de noi alegeri, conform statutului PSD”, informează Cindrea într-o declarație transmisă duminică AGERPRES.

Fostul deputat PSD Ioan Cindrea, în prezent președinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost condamnat miercuri de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar. Decizia nu este definitivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miami Herald: Oamenii lui Rubio s-au întâlnit cu nepotul lui Raul Castro

    Oficiali americani apropiați secretarului de stat american Marco Rubio...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Gigel de la Sculărie

    de Adriana Stoicescu, judecător Se propagă cu repeziciune o nouă...

    Banca Națională spune de ce a prognozat inexact inflația

    Banca Națională a României a prognozat o inflație mult...

    Unul din ultimele combinate chimice in criză. Guvernul nu gândește un plan pentru industrie. 7000 de disponibilizați

    Chimcomplex Borzești, combinat de produse chimice, anunță rezultatele financiare...

    Articole relationate

    Categorii populare