Preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a fost sfătuit de către deputatul PSD Mihăiţă Găină să aibă o discuţie fermă cu fostul manager al Spitalul Judeţean de Urgenţă Ialomiţa, dr. Vasile Olaru, în care să îi spună: „Poţi să păţeşti rău de tot! Vezi-ţi dracului de treaba ta acolo!”.
Discuţia dintre Silvian Ciupercă (PSD) şi deputatul Mihăiţă Găină a avut loc în contextul în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ialomiţa dorea înlăturarea doctorului Vasile Olaru de la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ialomiţa şi numirea lui Adrian Berbece, director financiar-contabil al spitalului, în funcţia de manager interimar, se arată în referatul prin care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut arestarea preventivă a lui Ciupercă, transmite Mediafax.
În urma acţiunilor lui Ciupercă, dr. Vasile Olaru voia să organizeze o manifestaţie în spital care să-l susţină, în defavoarea lui Adrian Berbece. Pentru a-l determina să renunţe la protest, Silvian Ciupercă a fost sfătuit de Mihăiţă Găină să îl ameninţe pe dr. Vasile Olaru, fapt surprins şi în cadrul unei discuţii dintre cei doi:
„Ciupercă Vasile-Silvian: … Mă sună EDI şi-mi spune că are o invitaţie doctorul, publicată pe site-ul Independent, pentru mâine, la ora patru şi jumătate, la un protest, la Policlinică.
Mihăuţă Găină: – Ce are?
Ciupercă Vasile-Silvian: – Şi mâine … Are o invitaţie pe SMS-uri şi pe Independent, varianta electronică, are o invitaţie la un protest mâine. O să întreb mâine, o să vorbesc eu mâine cu Teodora, dacă este … dacă aşa stau lucrurile şi dacă vor fi oameni care vor participa la protest.
Mihăuţă Găină: – La Policlinică acolo, în faţă?
Ciupercă Vasile-Silvian: – La Policlinică în faţă, da.
…..
Ciupercă Vasile-Silvian: – ……..el vrea să personalizeze. „CIUPERCĂ sabotează spitalul.” Cam aşa ceva. Bine, vorbim. O să vedem mâine, pentru că mă gândesc că poate nu vor participa mulţi, ştii cum se întâmplă la asemenea… Sau va fi şi o contramanifestaţie.
……………
Mihăuţă Găină: – Nu, deci … Tre’ să vorbiţi cu el clar. Bă, băiatule, vezi de treaba ta dacă nu vrei să păţeşti mai rău! Da? Că poţi să păţeşti rău de tot. Vezi-ţi dracului de treaba ta acolo! Dacă vrei să faci scandal şi dup-aia să dai de dracu’, de tot. Şi el ştie despre ce e vorba. Că nu… mi se pare ciudat să facă chestia asta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa a fost reţinut miercuri, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, alături de directorul Serviciului Achiziţii din CJ, Cezar Vâlcan, în dosarul privind intervenţii la un consilier din Ministerul Sănătăţii şi la conducerea ADR Sud Muntenia.
Silvian Ciupercă şi Cezar Vâlcan au fost prezentaţi, miercuri, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a decis amânarea pronunţării unei decizii până joi.
În acelaşi dosar a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 10 februarie, faţă de Liviu Gabriel Mușat, preşedinte al ADR Sud Muntenia, şi Mariana Vişan, director adjunct în aceeaşi instituţie – ambii fiind acuzaţi de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, Marius Dragoş Constantinescu – pentru instigare la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie şi deturnarea licitaţiilor publice, şi Corina Elena Trandafir, beneficiar şi consultant în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, depuse la ADR Sud Muntenia – pentru instigare la abuz în serviciu, folosirea şi prezentarea, cu rea-credinţă, de documente, declaraţii false, inexacte sau incomplete, din care rezulta achiziţionarea unor bunuri, executarea unor servicii şi executarea unor lucrări, obţinând pe nedrept fonduri europene, precum şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit procurorilor, în ianuarie 2014, Silvian Ciupercă şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferită de funcţia de preşedinte al filialei PSD Ialomiţa pentru a-i asigura lui Adrian Berbece, atunci director financiar-contabil al spitalului, postul de manager interimar la Spitalul Judeţean Ialomiţa.