Șeful CJ Hunedoara acuză Enel Energie că nu respectă legea în Munții Apuseni

Am transmis, astăzi, o adresă în atenția premierului Nicolae Ciucă, prin care solicit respectarea drepturilor localnicilor din zona Munților Apuseni! Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%, afirmă pe Facebook președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD).

În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, se regăsesc și locuitori ai județului Hunedoara ale căror interese le reprezint în calitate de președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Este vorba despre locuitori ai municipiului Brad și ai unui număr de 15 comune (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Buceș, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Certeju de Sus (parțial), Crișcior, Geoagiu (parțial), Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara).Având în vedere prevederile legale menționate, am trimis, astăzi, premierului Nicolae Ionel Ciucă și ministrului energiei, Virgil Daniel Popescu, o adresă prin care am adus la cunoștința conducerii executivului faptul că furnizorul de energie „SC ENEL ENERGIE SA” nu aplică prevederile legale în vigoare.Pe această cale, am solicitat premierului Nicolae Ionel Ciucă să ia urgent măsurile legale ce se impun astfel încât locuitorii să beneficieze de măsurile adoptate de Guvern, pentru ca Programul special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni să producă efecte!, mai spune Nistor.

Reprezentanții Enel Energie transmit următoarea poziție:

“Enel Energie respectă legislația în vigoare și ne asigurăm clienții că îi susținem în demersurile lor și avem toată deschiderea pentru a colabora cu autoritățile locale în acest sens. Reducerea de care ar putea beneficia locuitorii din zona Munților Apuseni se aplică în baza OG nr. 27/1996 care prevede ca autoritățile locale să transmită către furnizorii de energie (nu doar către companiile Enel) o listă a acestor beneficiari, care au domiciliul în localitățile specificate în actul normativ și normele de aplicare ale acestuia. Până la acest moment, compania nu a primit solicitări din partea autorităților locale din zonele menționate în declarațiile publice. “

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare