8 C
București
luni, noiembrie 29, 2021
AcasăAnalizeȘeful CJ Dâmbovița: Suntem cei care vom asigura stabilitatea acestei țări!

Șeful CJ Dâmbovița: Suntem cei care vom asigura stabilitatea acestei țări!

-

Prin intrarea la guvernare, PSD și-a asumat măsuri care să stabilizeze situația economică, socială și sanitară din România. Continuarea războiului politic ar fi însemnat doar accentuarea scăderii nivelului de trai al românilor. PSD dovedește, prin măsurile propuse, că este singurul partid care poate asigura un climat de normalitate, fie că vorbim de mediul privat, fie că vorbim de nevoile zilnice ale românilor. Am ales, după cum s-a văzut în aceste ultime zile, să renunțăm la ocuparea funcției de premier pentru prima parte a guvernării, doar ca măsurile noastre să fie acceptate. Nu am neglijat niciun domeniu! Suntem pregătiți cu inițiative care vizează 𝗠𝘂𝗻𝗰𝗮, 𝗙𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗮, 𝗧𝗶𝗻𝗲𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹 𝘀̦𝗶 𝗘𝗴𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗦̦𝗮𝗻𝘀𝗲, 𝗦𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮, 𝗘𝗰𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝗮, 𝗔𝗴𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮, 𝗙𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲, 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲, 𝗔𝗽𝗮̆𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗡𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗖𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮.Miniștrii PSD votați astăzi în Parlamentul României au obligația să implementeze programul de guvernare social-democrat și să se asigure că, de la 1 ianuarie, vor crește pensiile, alocațiile, salariul minim, dar și că în farmacii vor exista medicamentele necesare tratării din timp a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.Suntem cei care vom asigura stabilitatea acestei țări!, scrie pe Facebook președintele CJ Dâmbovița și al PSD Dâmbovița Corneliu Ștefan.

CE MAI SUSȚINE CORNELIU ȘTEFAN:

Am făcut-o de fiecare dată, o vom face și acum!✅ Muncă📍 Majorarea salariului minim brut pe economie cu 11%, de la 2.300 lei în prezent la 2.550 de la 1 ianuarie 2022.📍 Creșterea punctului de pensie cu 10%, de la 1.442 în prezent, la 1.586 lei de la 1 ianuarie 2022.📍 Creșterea pensiei minime cu 25%, de la 800 de lei în prezent la 1.000 de lei de la 1 ianuarie 2022.📍 Ajutor suplimentar pentru perioada de iarnă, în funcție de valoarea pensiei, pentru pensionarii a căror pensie este peste valoarea minimă dar sub 1.586 lei.✅ Familie, Tineret și Egalitate de Șanse 📍 Creșterea alocațiilor cu 40% pentru copiii sub 2 ani, de la 427 lei în prezent la 600 lei de la 1 ianuarie 2022.📍 Creșterea alocațiilor cu 13,5% pentru copiii între 2 și <18 ani, de la 214 lei în prezent, la 243 lei de la 1 ianuarie 2022.📍 A 13-a alocație acordată pentru copiii cu dizabilități și a 13-a indemnizație pentru persoanele adulte cu dizabilități, în luna ianuarie 2022.📍 Scăderea Contribuției de asigurări sociale de sănătate din veniturile părinților, în funcție de numărul de copii, până la scutire pentru cei cu cel puțin 3 copii.📍 Granturi de 30%, dar nu mai mult de 45.000 euro în urban sau 30.000 euro an rural, din valoarea locuinței noi achiziționate de familiile cu copii sub 15 ani.✅ Sănătate📍 Medicamente antivirale în farmacii, eliberate pe prescripție medicală, pentru tratarea timpurie a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.📍 Diagnostic și tratament ambulatoriu cât mai rapid pentru pacienții COVID-19.📍 Testare extinsă și anchete epidemiologice eficiente pentru restrângerea contaminării.✅ Economie📍 Lansarea programului „Cumpărăm românește” pentru încurajarea achiziției de produse românești și implicit sprijinirea firmelor românești.📍 Salvarea firmelor strategice românești, prin infuzie de capital.📍 Program de sprijinire a exporturilor pentru reducerea deficitului comercial.✅ Agricultură 📍 Creșterea producției agricole autohtone pentru realizarea siguranței alimentare. 📍 Absorbția în întregime a fondurilor europene destinate agriculturii; plata la timp a tuturor categoriilor de subvenții.📍 Accelerarea procesului de intabulare și îmbunătățirea legislației privind arendarea și concesionarea terenurilor agricole.✅ Finanțe 📍 Digitalizarea economiei și a plăților obligațiilor fiscale pentru toți contribuabilii.📍 Reintroducerea stopajului la sursă pentru reducerea birocrației.📍 Reducerea taxelor pe venituri, prin creșterea deducerilor, pentru persoanele cu venituri mici și cu mulți copii.✅ Transporturi 📍 Finalizarea următoarelor autostrăzi: Transilvania; Sibiu-Pitești; Sebeș -Turda; Lugoj -Deva; centura 📍 Capitalei, precum și a drumurilor expres Craiova- Pitești și Brăila Galați și a podului peste Dunăre de la Brăila.📍 Finalizarea lucrărilor de modernizare a căii ferate și asigurarea surselor de finanțare pentru demararea de noi lucrări.📍 Modernizarea și extinderea rețelei de metrou prin prelungire magistralelor către localitățile din Județul Ilfov.✅ Apărare Națională 📍 Asigurarea securității naționale prin intensificarea dialogului politico-militar în cadrul NATO și prin consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.📍 Cooptarea industriei româneşti în implementarea planului multianual de înzestrare şi retehnologizare a armatei.📍 Recompensarea personalului militar şi civil și îmbunătăţirea programului dedicat protejării drepturilor veteranilor şi rudelor acestora. ✅ Cultură 📍 Ajutor financiar de stat, dedicat antreprenoriatului din domeniul cultural și acordarea voucherului cultural.📍 Cofinanțarea cu 3% din impozitul pe venit a instituțiilor publice de spectacole și concerte din subordinea autorităților locale.📍 Schema de ajutor de stat de 250 milioane euro și stimularea investițiilor străine pentru cinematografie.

- Advertisment -
[td_block_1 custom_title="Must Read" limit="4" f_header_font_transform="uppercase" ajax_pagination="next_prev" category_id="" sort="" category_ids="10,9" offset="2"]