Împreună cu Primăria Municipiului Târgovişte, modernizăm una dintre cele mai importante intrări în reședința județului nostru! Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, va asigura aproximativ 4.200.000 de lei din lucrările care vor transforma ”Calea București”, valoarea totală a proiectului fiind de 13,7 milioane de lei, a anunțat pe Facebook președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD).
Așadar, datorită acestui proiect, de la Ulmi și până la sensul giratoriu din intersecția cu strada Petru Cercel, se vor turna trei straturi de asfalt, vor fi refăcute trotuarele și canalizarea pluvială, mai spune Ștefan.