Șeful CJ Dâmbovița anunță „rezolvarea tuturor problemelor” de la Chindia Târgoviște

Am mers astăzi la antrenamentele băieților de la Chindia Târgoviște și, împreună cu Toni Petrea și Cristian Țermure, am stat de vorbă cu jucătorii noștri despre situația financiară a clubului.Consiliul Judeţean Dâmboviţa și Primăria Municipiului Târgovişte își vor îndeplini angajamentele față de jucători, așa cum, de altfel, au făcut-o și până acum, a anunțat pe Facebook președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD).

Am clarificat toate lucrurile, săptămâna viitoare urmând să rezolvăm toate problemele inerente la nivelul echipelor de club din România.Am vrut să vorbesc cu toți jucătorii în primul rând pentru că au nevoie de liniște pentru a-și putea păstra parcursul bun în Liga I, dar și pentru a prezenta starea reală a situației de la club, mai ales că modul în care aceasta a fost prezentată în ultimele zile nu reflectă în mod just ceea ce se întâmplă la echipă.Atât eu, cât și Daniel Cristian Stan vom fi alături de Chindia Târgoviște, de stafful echipei și de suporteri, mai spune Ștefan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare