Președintele PSD Caraș-Severin a votat pentru intrarea formațiunii politice conduse de Sorin Grindeanu la guvernare în cadrul Guvernului Veștea.
„Am făcut-o cu convingerea că, în felul acesta, punem capăt crizei politice și îl trimite, în sfârșit, pe Ilie Bolojan acasă. Așa cum am anunțat înainte, măsurile PSD sunt implementate în programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate, salariul minim va crește, se deblochează investițiile în infrastructura națională, se va extinde programul «Masa caldă». Mai important de atât, se închide epoca austerității și nu vor mai fi creșteri de taxe și impozite. Se evită înstrăinarea companiilor de stat profitabile și gazele din Marea Neagră vor fi folosite în interesul României.”, și-a motivat votul Silviu Hurduzeu.
Partidul Social Democrat a decis, în unanimitate, în cadrul Consiliului Politic Național, să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea.
