Șeful CJ Caraș Severin: Avem două opțiuni: prima este să așteptăm o intervenție divină și să lăsăm Spitalul Județean actual să se degradeze; a doua (și cea pe care am ales-o) este să facem eforturi ca actuala clădire să fie modernizată și dotată așa cum trebuie

Modernizarea și dotarea corespunzătoare a Spitalului Județean de Urgență Reșița sunt priorități absolute pentru Sănătatea cărășenilor. Așa cum am spus în mai multe rânduri, date fiind condițiile bugetare și blocajele existente la nivelul actualului Guvern, perspectiva de a avea un nou Spital Județean de Urgență în Reșița sunt destul de îndepărtate. Asta deși avem un proiect care a fost aprobat în perioada mandatului lui Alexandru Rafila, sub semnătura lui Alexandru Rogobete. Pentru corectitudine, voi spune că primarul Reșiței, Ioan Popa, a contribuit masiv la realizarea acestui proiect, dar este clar că perspectivele nu sunt bune, afirmă șeful PSD al CJ Caras Severin.

În aceste condiții, avem două opțiuni: prima este să așteptăm o intervenție divină și să lăsăm Spitalul Județean actual să se degradeze; a doua (și cea pe care am ales-o) este să facem eforturi ca actuala clădire să fie modernizată și dotată așa cum trebuie pentru a răspunde problemelor de sănătate cu care se confruntă locuitorii Banatului de Munte. Merită știut că mai avem alte cinci proiecte în derulare la Spitalul Județean: „Amenajare compartiment cu paturi de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continuă la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2, județul Caraș-Severin” – 10.468.995,04 lei; „Dotarea cu echipamente medicale a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin“, buget 17.892.028,91 lei; „Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Caraș-Severin”, buget 4.456.847,50 lei;„Înființarea și dotarea cu echipamente medicale a USTACC din cadrul SJU Reșița” (Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici), buget 5.285.939,81 lei „Extindere și dotare centru politraumă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, jud. Caraș-Severin”, buget 29.932.621,08 lei (*proiect care se află în evaluare tehnică și financiară), mai spune Hurduzeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ancheta care îl vizează pe procurorul general demisionar al Ucrainei: Un miliard de dolari pe lună

    Acuzat de corupție, procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko,...

    Nașul AI: Consecințe catastrofale pentru umanitate

    Dezvoltarea unor sisteme de inteligență artificială super-puternice ar putea...

    Procurorul general al Ucrainei a demisionat in urma unei anchete anticorupție

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, a demisionat, potrivit...

    Mitingul anti AfD de la Berlin, un eșec

    Câteva mii de persoane s-au adunat luni seară la...

    PLEACĂ MILIARDARII DIN UK DIN CAUZA TAXELOR MARI: Al treilea cel mai mare contribuabil al Marii Britanii se mută in Grecia

    Miliardarul Chris Rokos, fondatorul fondului speculativ Rokos Capital Management,...

    Articole relationate

    Categorii populare