APROAPE 35 DE MILIOANE DE LEI PENTRU NOI INVESTIȚII ÎN MEHEDINȚI

In cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a fost aprobată documentația necesară pentru patru proiecte importante care au obținut finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027 și care vor contribui la modernizarea infrastructurii din domeniul sănătății și al serviciilor sociale.

Două dintre proiecte vizează clădiri aflate în domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean Mehedinți, în care își desfășoară activitatea Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta”, aceste clădiri fiind date de mulți ani în folosință gratuită celor două instituții. Prin aceste investiții vor fi create condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activității acestora. În cazul clădirii ISU, pe lângă lucrările de creștere a eficienței energetice, vor fi realizate și lucrări de consolidare seismică.

Celelalte două proiecte au fost pregătite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți. Este vorba despre reabilitarea Centrului de Zi pentru Copii cu Tulburări de Comportament, situat pe strada Matei Vasilescu, și despre modernizarea Centrului pentru Servicii Sociale fără componentă rezidențială, situat pe strada Crișan nr. 48A, investiții care vor asigura condiții mai bune pentru beneficiari și vor crește eficiența energetică a clădirilor.

Proiectele se află în etapa de precontractare, iar hotărârile adoptate astăzi sunt necesare pentru completarea documentației solicitate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în vederea semnării contractelor de finanțare.

Valoarea totală a celor patru investiții este de aproximativ 35 de milioane de lei, din care aproape 28,5 milioane de lei reprezintă finanțare din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar puțin peste 6,5 milioane de lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Mehedinți pentru cheltuielile neeligibile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare