Home ALEGERI 2020 Șefa TVR, replică pentru deputatul USR Bulai: Ameninţarea directă a unui şef...

Șefa TVR, replică pentru deputatul USR Bulai: Ameninţarea directă a unui şef de instituţie din partea unui parlamentar este o situaţie fără precedent şi foarte periculoasă

0

Doina Gradea, preşedintele-director general al SRTv, i-a răspuns lui Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor, care a declarat pe Facebook că „Doina Gradea trebuie să plece”. Gradea afirmă că nu a intervenit în propunerile de programe pentru seara de Revelion şi aminteşte că în Statele Unite există emisiunea „Saturday Night Live” „care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important şi cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admiraţie spre Statele Unite şi am vrea să facem televiziune ca ei – puteţi contrazice asta, domnule deputat Bulai?”, transmite news.ro.

„Pe banii noştri, TVR 1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie”, este de părere domnul deputat Bulai.

„Mi-e greu să cred că domnia sa nu ştie ce înseamnă băşcălie dar dacă, totuşi, îi scapă sensul, îi pot spune că băşcălia e una, satira e altceva. Dacă la băşcălie se pricepe oricine (poate şi dl. Bulai, nu ştiu, nu-l cunosc) la satiră nu toată lumea. Tocmai de aceea, pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu băşcălie”, spune Doina Gradea. 

Ea afirmă că „nu a intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion. Experienţa de zeci de ani în televiziune m-a învăţat că cenzura (voi reveni la acest cuvânt) nu duce la nimic bun. Responsabilii TVR care au decis includerea acestui show în seara de Revelion îşi asumă acest program iar din cifrele de audienţă rezultă că nu a fost o alegere greşită. De altfel, acum, chiar la ora la care scriu acest răspuns, presa, Facebook, mediul online, sunt efervescente pe marginea acestui subiect. Ceea ce, oricât ar părea de curios, e bine pentru Televiziunea Română”.

Preşedintele director-general al SRTv reaminteşte că „Televiziunea Naţională a fost încă de la debutul pandemiei (şi continuă să fie) alături de autorităţi, în prima linie în lupta cu noul coronavirus SARS- CoV-2” şi că a râde pe marginea acestui subiect nu trebuie ocolit. 

„Nimic nu este tabu când vine vorba de umor”, spune ea şi face o comparaţie cu celebra emisiune „Saturday Night Live” de la NBC. 

„Există în Statele Unite un show numit Saturday Night Live care ridiculizează, satirizează, râde de oricine e important şi cunoscut, de la vedetă Hollywood la politicieni. Iar noi privim cu admiraţie spre Statele Unite şi am vrea să facem televiziune ca ei – puteţi contrazice asta, domnule deputat Bulai?”, este replica Doinei Gradea. 

Gradea se apără: „TVR înregistrează profit de trei ani”

„Acest program de Revelion nu a încălcat Legea 41/1994, în baza căreia Televiziunea Română funcţionează, şi nici legislaţia audiovizuală. Cu respectul pe care-l port aleşilor din Parlamentul României, membrilor Comisiilor de Cultură, vă rog să consideraţi că televiziunea publică este şi poate fi oricând un subiect al discuţiilor oficiale, nu al declaraţiilor pe Facebook. Televiziunea publică nu este o temă de dezbatere politică  – în trecut, politicul a asistat la acumularea de datorii de peste 150 de milioane de euro. Partea bună este că, de trei ani, această problemă nu mai există şi TVR înregistrează un profit real. (n.m.: acest punct a fost un respiro pentru punctul cinci, cel final)”, a precizat şefa TVR. 

„Voi chema în curând la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere asupra acestei situaţii. Firea, Olguţa şi Dăncilă au plecat. Doina Gradea trebuie să plece din TVR şi să ia cu ea şi pe partenerii PSD care au mai rămas acolo. Ne întâlnim în sesiune ordinară în februarie şi începem curăţenia”, a scris Iulian Bulai pe Facebook iar Doina Gradea compară afirmaţiile sale cu ale unui „mic dictator”. 

„Ameninţarea directă a unui şef de instituţie din partea unui parlamentar este o situaţie fără precedent şi foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul?  Veţi ”curăţa” (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toţi PSD-iştii din TVR – înainte de a vă întreba cum veţi face asta, am şi alte curiozităţi: cum veţi identifica PSD-iştii, prin ce metode? Şi ce altă instituţie de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveţi idee către ce alunecaţi dumneavoastră aici? Bref, ar trebui să recitiţi şi să reflectaţi la gravitatea vorbelor dumneavoastră iar dacă veţi recunoaşte că aţi greşit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteţi ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenţie!, să nu ziceţi că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului şi se poate întoarce împotriva celui care o dictează”, este punctul de vedere al lui Gradea. 

Ad

Exit mobile version