COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS):
Bilanțul DNA de ieri a înregistrat un moment aproape istoric, care va fi, poate, recunoscut ca atare abia într-un viitor neprecizat; deocamdată, valoarea lui pare să fi scăpat celor mai multe urechi. E vorba de extraordinarul discurs rostit de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea. Un discurs în care cel mai înalt magistrat al țării a transmis mesaje subtile, dar extrem de puternice și de serioase într-o serie de chestiuni de maximă importanță pentru societate.
De departe cel mai important mesaj al judecătoarei a fost acela, categoric, că justiția din România se află într-o criză autentică și că sunt necesare măsuri urgente:
”Nu putem să nu recunoaştem că Justiţia în general şi mai ales parchetele trec printr-o perioadă de criză!(s.n.) Indusă sau nu, dar este o perioadă de criză, trebuie să conştientizăm asta” a spus Tarcea.
Vina pentru asta nu cade prioritar, în opinia sa, pe umerii așa-numiților penali, cum generos se exprimă președintele tuturor românilor. Ci, aparține în cea mai mare măsură sistemului de justiție însuși, cu procurorii în prim plan, dar fără a fi neglijați nici judecătorii ori avocații:
”Judecătorul nu poate privi pasiv momentele de criză prin care trec parchetele(s.n.), tot așa cum nu poate privi pasiv momentele de criză prin care ar putea trece instanţele sau avocaţii(…) Cred că ultima perioadă pe care am parcurs-o și mai ales ultimul an au dovedit din plin cât de mult rău pot să facă justiției comportamente neadecvate sau chiar nelegale, comportamente investite cu nobila misiune de a înfăptui justiția (s.n.)(…)Din punctul meu de vedere, persoanele şi entităţile care au o relaţie controversată cu morala nu au a comenta despre modul în care se face justiţie, tot aşa cum persoanele din sistem care au o relaţie controversată cu morala nu au ce să caute în înfăptuirea actului de justiţie (s.n.)”.
Ori, cum se știe, cele mai mari scandaluri din ultima perioadă care au devoalat atît lipsa de competență, cît și pe cea de morală, provin din interiroul DNA. Cînd vorbește de persoane care ”au o relație controversată cu morala”, e greu să-ți imaginezi că Tarcea nu se referă și la șefa DNA, amica politicienilor și afaceriștilor dubioși și a celor din servicii, care ține, în schimb, ample prelegeri despre corectitudine.
E nevoie de marea curățenie în Ministerul Public
Mai spune Tarcea:
”Nu pot să nu observ și să nu subliniez cât de important este pentru Ministerul Public să-și exercite aceste atribuții constituționale, așa cum am spus mai devreme, prin procurori valoroși și competenți. De aceeea, eu cred că este momentul – înlăturând tot ceea ce este minciună şi manipulare în spaţiul public și știți și dvs poate chiar mai bine decât mine cât de multă minciună și manipulare este în spațiul public – să observăm obiectiv şi imparţial cauzele dinăuntru, din interiorul sistemului nostru, acele cauze care sunt de natură a genera suspiciune şi neîncredere şi să le înlăturăm (s.n.). Cred că ați observat că mă refer în general la Justiție, nu mă refer doar la procurori. Aceleși lucruri sunt valabile și pentru judecători”.
Se observă lesne că, deși șefa ÎCCJ nu scutește pe nimeni din lumea justiției de critici, locul de ”onoare” revine procurorilor.
Vina pentru criza din justiție mai aparține, spune Tarcea, și legislației în domeniu – provenind, reamintim noi, în mare măsură, din Mica reformă în justiție a cuplului Macovei-Băsescu, de acum 12-13 ani – și care trebuie neapărat corectată de către legiuitori. Pentru că magistrații trebuie lăsați să aplice legea, dar ”nu orice fel de lege, ci o lege clară, previzibilă, o lege bună, care să nu poată fi schimbată ori de câte ori are cineva un interes”.
Nu în ultimul rînd, Tarcea pare să fi avut un mesaj și pentru puzderia de voci din presă, mediul online ori societatea civilă, care și-a arogat de la o vreme dreptul de a avansa soluții și decizii către făcătorii de justiție:
”Trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de drept, curs predat nu de teoreticieni ai dreptului, ci de persoane care au interes în soluţionarea propriilor cauze şi de persoane care nu au absolvit niciodată cursurile unei facultăţi de drept. Și mai cu seamă, trăim într-un prezent în care se încearcă inocularea ideii că Justiţia nu trebuie realizată potrivit principiilor de drept general consacrate, ci potrivit indicaţiilor care se desprind din acest curs intensiv de drept, la care participă toată ţara”.
Scandalurile din DNA au condus la scăderea dramatică a încrederii în Justiție, iar președintele ÎCCJ remarcă și asta:
”Nu putem să ne prefacem că nu vedem atunci când sămânța neîncrederii a fost sădită și din păcate începe să dea roade. Eu mi-aș dori în mod sincer și din tot sufletul ca atacurile nesfârșite din ultima perioadă să nu aibă drept rezultat intimidarea celor care lucrează în slujba dreptății. Pentru că aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, am fost şi am rămas adepta unei idei, şi anume a ideii că doar o societate curată este cheia succesului în drumul spre democraţie şi modernitate. Faptele antisociale trebuie depistate, investigate și pedepsite și stă numai în puterea noastră ca această activitate să poată să se desfășoare în condiții de încredere”.
De departe cea mai importantă – crucială, am spune – observație critică pe care a făcut-o președintele ÎCCJ este una specifică minților cu adevărat strălucite, lucide: aceea că justiția din România nu a dat niciodată și nu semne că s-ar face în interesul cetățeanului de rînd. Ci al altor interese. Și că asta ar trebui să se schimbe.
”Ați observat probabil că am folosit de mai multe ori cuvântul încredere și nu am făcut-o întâmplător. Nu am făcut-o întâmplător pentru că într-o perioadă atât de lungă de tranziție, oamenii simpli și onești sunt convinsă că au obosit și că nu-și mai doresc altceva decât dreptate socială.
Dar, din păcate, toate experimentele, toate reformele, toate revoluţiile la care sistemul judiciar a fost supus de-a lungul timpului au omis tocmai simplul cetăţean şi dorinţa acestuia de a se face dreptate socială (s.n.). De aceea, într-o societate imperfectă este obligaţia noastră de a păstra speranţa oamenilor pentru dreptate socială şi de a o înfăptui, în acelaşi timp, tot de către noi, prin mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziție(…) Procurorul, la fel ca și judecătorul, din punctul meu de vedere, nu trebuie să-și dorească niciodată să fie perfect. A fi perfect, în opinia mea, înseamnă a respecta mai mult forma decât fondul și a situa pe plan secund tocmai entitatea căreia îi este îndreptat actul de justiție. De aceea, este suficient să fim doar eficienți, pentru că eficiența în mod natural atrage după sine și încrederea și ideea că s-a făcut dreptate”.
