Șefa FMI avertizează că zona euro este supusă unei furtuni economice

„Zona Euro este în mod periculos expusă la furtuni economice, din cauza erorilor politice”, avertizează directorul FMI, Christine Lagarde, citată de „The Telegraph”. „Zona Euro nu este suficient pregătită pentru a înfrunta o următoare criză economică, afirmă şefa FMI, formulând această avertizare în condiţiile în care perspectivele economiei mondiale se înrăutăţesc”, scrie şi „Kathimerini”.

Chiar dacă recunoaşte că „uniunea monetară este mai rezistentă decât în urmă cu 10 ani”, Christine Lagarde aminteşte că după „furtuna violentă suferită în timpul crizei economice globale” din 2008 „multe familii şi companii mai poartă încă urme dureroase”, ceea ce reprezintă „o sursă pentru inegalităţi economice între statele-membre, dar şi în interiorul aceleiaşi ţări”, conchide ziarul elen. Prognozele pentru Zona Euro au fost revizuite negativ şi de Standard & Poors – relevă „Naftemporiki” din Grecia. Agenţia S&P estimează că economia în uniunea monetară va creşte în acest an doar cu 1,1% şi nu cu 1,6%, cât estimase în noiembrie. „Este tras un semnal de alarmă puternic mai ales pentru Germania și Italia, prima și, respectiv, a treia economie ca mărime a Zonei Euro, pentru că în aceste ţări încetinirea va fi mai abruptă, performanța lor fiind mult sub medie”, explică S&P, citată de ziarul elen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Trump vrea să facă afaceri cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, dorește să restabilească comerțul cu...

    Bloomberg: Trump vrea să devină patronul Cubei. Cum va face asta

    Strategia președintelui american Donald Trump pentru Cuba vizează creșterea...

    Reuters dezvăluie identitatea reală a lui „Banksy”

    Numele real al artistului stradal care își ascunde identitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare