spot_img
4.2 C
București
marți, noiembrie 29, 2022
AcasăDezvaluiriSinceritatea doamnei Tarcea

Sinceritatea doamnei Tarcea

-

de avocat Constantin Florin Durgheu

- Reclama -

Luni, 25 martie 2019, urmărind la Realitatea TV interviul pe care Denis Rifai i l-a luat Cristinei Tarcea, Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, am fost stupefiat de nonșalanța cu care aceasta a recunoscut public faptul că drepturile omului, în general, și dreptul la un proces echitabil, în special, reprezintă, în România, un simplu moft.

Concret, d-na Cristina Tarcea a afirmat : „Eu pot să vă spun că, din păcate, România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-și asume niște obligații internaționale. Și am să vă dau exemplul care îmi este cel mai apropiat și de suflet, și de activitate – ratificarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”.

Declarația d-nei Cristina Tarcea, Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție este, pe cât de șocantă, pe atât de sinceră.

Este șocantă pentru că a creat un seism de mare magnitudine, nu doar în rândul practicienilor dreptului, ci și în rândul opiniei publice.

Magnitudinea seismului a fost amplificată de „înălțimea” de la care a fost „scăpat porumbelul” : de la nivelul Președintelui celui mai important for al justiției din România !

Auzind această declarație, persoanele care au fost condamnate definitiv printr-o decizie a Î.C.C.J., în urma unui proces în care, în ultima fază procesuală, Instanța Supremă a respins toate probele relevante solicitate de inculpați cu scopul dovedirii nevinovăției lor, au explicația clară a motivelor pentru care nu au avut parte de un proces echitabil : chiar Președintele Î.C.C.J. consideră drepturile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la un proces echitabil, un moft !

Auzind această declarație, persoanele care au apelul în derulare acum la Î.C.C.J., au de ce fi înspăimântate, din moment ce ditamai Președinta Î.C.C.J. afirmă, cu subiect și predicat faptul că, Ratificarea de către România la data de 20 iunie 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului a fost o greșeală, fiind o măsură pripită, deși țările civilizate au aderat cu mult înainte la Convenția elaborată în cadrul Consiliului Europei și semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 !

Din declarația dată cu atâta nonșalanță de Președinta Î.C.C.J.  putem trage concluzia potrivit căreia, în opinia Domniei Sale, nici în anul de grație 2019 România nu trebuia să ratifice această Convenție, fiind evident că România, nici în acest moment nu este pregătită să facă față rigorilor unei Convenții adoptate acum … 69 de ani !

Această împrejurare rezultă cu prisosință și din faptul că România ocupă, în ultimii ani, un neonorant loc 3, după Rusia și Turcia, în clasamentul condamnărilor pronunțate de C.E.D.O. !

Lăsând la o parte Rusia și Turcia, observ cu mâhnire faptul că România ocupă prima poziție dintre toate țările europene civilizate în ceea ce privește condamnările pronunțate de către C.E.D.O., din cauza încălcării, în principal, a art. 6 din Convenție, articol dedicat dreptului la un proces echitabil.

Fiind evident faptul că prin Convenția Europeană a Dreptului Omului sunt garantate doar drepturile minime în ceea ce privește desfășurarea unui proces penal în mod echitabil, Convenția lăsând statele membre să adopte orice alte măsuri ar fi necesare pentru garantarea desfășurării oricărei proceduri judiciare penale în mod echitabil, se naște întrebarea legitimă : Cum s-ar fi desfășurat procesele penale și câte abuzuri ar fi fost săvârșite în afara celor deja constatate sau chiar neștiute în acest moment, dacă România nu ar fi ratificat Convenția ?!?

Declarația d-nei Cristina Tarcea este sinceră deoarece relevă crezul Domniei Sale referitor la respectarea drepturilor omului în general, și a dreptului la un proces echitabil, în special. 

Observând ce se întâmpla acum la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate trage concluzia că, în cadrul acestei instituții, dispozițiile legale și deciziile Curții Constituționale au o valoare juridică inferioară crezului d-nei Cristina Tarcea.

Ce încredere pot avea cetățenii referitor la justiția înfăptuită la nivelul Î.C.C.J. din moment ce această instituție pune în discuție chiar o decizie pronunțată de Curtea Constituțională și dorește să adreseze CJUE întrebarea dacă rămâne valabilă condamnarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” ?

Asta după ce Colegiul de Conducere al Î.C.C.J. a ignorat cu bună știință dispozițiile legale incidente și a dispus ca un judecător să nu fie  „tras la sorți” în Completurile de 5 Judecători.

Mai mult, după ce C.C.R. a sancționat acest veritabil abuz în serviciu, în loc respecte, măcar în al 13-lea ceas dispozițiile legale și Deciziile Curții Constituționale, Colegiul de Conducere al Î.C.C.J. dorește să pună în discuție la nivelul C.J.U.E. o decizie a C.C.R., fapt inadmisibil într-un stat care se vrea a fi de drept !

Nu trebuie uitat faptul că același Colegiu de Conducere al Î.C.C.J. a ignorat cu desăvârșire și art. 29 din Legea nr. 78/2000 și nu a creat condițiile necesare ca infracțiunile de corupție să fie judecate, în primă instanță la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție de complete specializate.

Dacă tot vorbim de reformarea sistemului de justiție și de înfăptuirea justiției strict în deplină concordanță cu litera și spiritul legii, ar trebui ca cel mai puternic semnal să vină de la cel mai înalt for al justiției din România.

Oare este posibil acest lucru, în condițiile în care „la cârma” Instanței Supreme se află o persoană care consideră pripită ratificarea în anul 1994 de către România a Convenției, deși Convenția elaborată în cadrul Consiliului Europei a fost semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950?

spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img