Șefa Black Sea Trust, German Marshall Fund, acuză România și Bulgaria că au acceptat un reprezentant SUA pentru monitorizarea corupției: IEȘEA UN SCANDAL FOARTE MARE DACĂ ÎNCERCAU CU POLONIA

Nu era nevoie de un reprezentant al SUA pentru monitorizarea corupției în România și Bulgaria, explică Alina Achim-Inayeh, șefa Black Sea Trust, German Marshall Fund în interviul acordat Europei Libere

„Părerea mea e că nu era nevoie de acest reprezentant. Toate informațiile necesare vin sau au venit de la ambasadele celor două țări. Ambasada SUA din România a fost tot timpul foarte vocală în ce privește subiectul corupției. Apoi, Departamentul de Stat a fost foarte-foarte vocal pe acest subiect. Logistic vorbind un astfel de reprezentant nu-și are rostul fiindcă toate informațiile sunt acolo. Ar putea fi un gest de apropiere de UE, de a demonstra că SUA sunt la fel de preocupate de subiectul justiției și corupției din cele două țări. În plus, tot ceea ce înseamnă illiberalism, corupție a devenit preocuparea serioasă a administrației Trump. Ceea ce este în același timp și un mesaj intern în Statele Unite, fiindcă administrația Trump nu a fost acuzată niciodată de corupție, dar a fost acuzată de populism, naționalism, izolaționism. Ar putea fi o încercare de a arăta că această administrație promovează valorile democrației și liberalismului.” , a declarat ea.

Nu au niciun fel de reacție (n-red- România și Bulgaria). Să ne amintim de reacțiile Poloniei din trecut, când a fost acuzată de corupție de SUA, cât de vocală a fost, cât puternic supărată a fost, cât de tare și-a susținut punctul de vedere, chiar dacă era greșit. Deci dacă acest reprezentant era și pentru Polonia, ar fi fost foarte ușor ca Varșovia să pună virgulă în acest subiect. Ar fi ieșit un scandal foarte mare, a mai spus șefa Black Sea Trust, German Marshall Fund.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Politico: Merz ar putea rămâne șomer in weekend

    Cancelarul german Friedrich Merz riscă să-și piardă funcția chiar...

    Fost prefect USR de Timiș, reținut de procurorii lui Kovesi

    Fostul prefect de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, a fost...

    Primarul din Drobeta Turnu Severin in stradă de vorbă cu cetățenii

    De la problemele din asociațiile de proprietari și lucrările...

    Articole relationate

    Categorii populare