O analiză de Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor șef al revistei ”Rusia în politica globală”, director științific al influentului club rus Valdai, publicată in revista ”Rusia în politica globală”)
Apariția în revista The Economist a unui articol semnat de un important antreprenor rus, care continuă să lucreze în Rusia, nu se opune autorităților ruse, motiv pentru care se află sub incidența sancțiunilor, constituie un fenomen extrem de neobișnuit după standardele actuale. Ar fi naiv să speri că o publicație britanică de referință, cu orientare ideologică bine definită, încredințează tiparului un astfel de material exclusiv din dragoste pentru pluralismul de opinii.
Desigur, judecățile destul de sincere expuse de Andrei Melnicenko legate de provocările în fața cărora se află Rusia sunt prezentate ca semn al dezbinării la nivelul clasei conducătoare a țării, ca dovadă a stării de revoltă din rândurile marelui business. Pe publicul britanic nu doar că nu-l interesează logica reală a argumentației autorului, ba chiar îi este contraindicată, pentru că distruge tabloul armonios al lumii, ceea ce este neplăcut. Iar tocmai acest tablou este, probabil, cel mai interesant moment în reacțiile la articolul lui Melnicenko.
Comunitatea de afaceri din Rusia s-a format în epoca globalizării. Nu pentru că ar fi existat o arzătoare dorință unanimă de a se contopi imediat cu lumea afacerilor transnaționale, ci pentru că declinul și autolichidarea URSS au servit drept punct de plecare pentru răspândirea principiilor globalizării liberale pe întreaga planetă. Federația Rusă, unde reformele economice erau realizate în regim de urgență în condițiile unei crize socio-economice dintre cele mai acute, s-a trezit imediat element al contextului mondial. Un context care nu oferea nici o alternativă la economia globală cosmopolită. Ea era privită – că-ți place sau nu – ca expresie a celebrului „sfârșit al istoriei”, care încorona Occidentul global ca pe un regat de neînvins, împreună cu viziunile lui despre ceea ce ar trebui și ceea ce este.
De acolo își trag rădăcinile și convingerile conform cărora o mare comunitate antreprenorială cu adevărat serioasă este posibilă în orice țară doar dacă este integrată în sistemul occidental și acceptă regulile jocului stabilite acolo. Reguli care, desigur, sunt favorabile celor care le-au elaborat.
Să consideri o asemenea abordare a problemei exclusiv ca rea voință sau lăcomie rău intenționată a hegemonului nu este pe deplin corect. Nimic personal, doar că din vecii vecilor învingătorul scrie propriile lui reguli, iar în cazul de față ele nici măcar nu au fost atât de canibacile – globalizarea oferea oportunități multora, deși dozate și distribuite în funcție de rang. Dar principalii beneficiari trebuiau să rămână, desigur, cei care s-au aflat la izvoarele globalizării. De fapt, eroziunea ei a început atunci când s-a dovedit că dividendele pot ajunge și la alții, de exemplu, la China. Prăbușirea sistemului global liberal este rezultatul acțiunilor nu ale țărilor revizioniste, ci tocmai ale celor care l-au proiectat și creat, dar care au fost neplăcut surprinși de concurența tot mai mare.
Analiza traiectoriei globalizării este o temă separată. Oricum ar fi, schimbarea rapidă a distribuției forțelor și a influenței la nivel mondial, nemulțumirea tot mai largă față de inegalitate, agravată ca urmare a dezvoltării globale, dezechilibrele politico-militare și șocurile mondiale, precum pandemia, au dus la faptul că schema organizării „corecte” a economiei mondiale s-a destrămat în toate direcțiile. „Sfârșitul istoriei” a fost înlocuit de „infinitate istorică”, iar unipolaritatea – nu doar de multipolaritate, ci de o vastă diversitate a scenariilor viitoare.
Ce legătură au aceste raționamente cu articolul lui Andrei Melnicenko și cu modul în care a fost prezentat în revista britanică? Una destul de directă. Criza globalizării este recunoscută în Occident, chiar dacă fără prea mult entuziasm. Și sunt chiar dispuși să admită că, probabil, nu va exista o întoarcere la situația anterioară, că dezvoltarea lumii pe cale „corectă” nu este garantată, că este nevoie de noi metode de analiză, abordări, rețete și o conștientizare a perspectivelor. În ceea ce privește Rusia însă, funcționează un principiu ideologic strict: deviind de la calea cea dreaptă, Moscova s-a îndreptat spre prăpastie, s-a exclus din rândul statelor și popoarelor care au un viitor. Ca atare, salvarea constă doar în a-și veni în simțiri, a se transforma, a se căi și a reveni pe calea prestabilită. Și întrucât acest lucru nu se va întâmpla sub actuala conducere rusă, ea trebuie schimbată. Semne, fie ele și imaginare, că acest lucru se apropie, sunt căutate cu insistență sau generate prin interpretări simpliste.
Între timp, judecățile referitoare la problemele cu care se confruntă Rusia, incertitudinile viitorului, nu întotdeauna dătătoare de optimism, se derulează astăzi într-un context calitativ diferit și cu alte obiective.
Dacă liderii occidentali au dorit sau nu acest lucru, dar în urma măsurilor punitive adoptate împotriva Rusiei începând din 2022, comunitatea de afaceri rusă s-a schimbat.
Cu atât mai mult, cu cât ea însăși s-a trezit a fi obiect al acțiunilor generalizate ale Occidentului, iar drepturile și interesele ei au încetat, în mare măsură, să mai fie respectate în statele occidentale. Drept urmare, modelul de afaceri și mentalitatea specifice erei globalizării de la sfârșitul secolului trecut nu mai sunt, pur și simplu, posibile.
Dar problema nu rezidă doar în Rusia. După cum am arătat mai sus, sistemul globalizării fără alternativă în sine a dat rateuri. Iar întrebarea care se ridică acum în fața tuturor jucătorilor economici importanți, în fața tuturor comunităților este cum să-ți aperi interesele și cum poți asigura dezvoltarea în condițiile unui spațiu tot mai fragmentat, chiar dacă rămâne profund interconectat? Ca înainte, nu mai merge, iar cum altfel încă mai trebuie clarificat, deoarece actualul sistem mondial (foarte conflictual, dar unitar, indivizibil) nu are, în multe privințe, analogi în trecut, nu are după ce să se orienteze.
Melnicenko chiar la asta se referă. Marele business rusesc a încetat să mai fie globalizat, dacă prin asta se înțelege integrarea într-un sistem general cu un centru unic de control. El și-a pierdut iluziile privind egalitatea de drepturi cu actorii occidentali (dacă au existat vreodată astfel de iluzii). El nu a încetat să fie cu totul internațional și, ca și până acum, nu admite izolarea. Dar cel mai important este sprijinul pe propria bază națională, pe extinderea și dezvoltarea ei – nu împotriva restului lumii, ci în favoarea găsirii pentru toți a unor forme de coexistență și de cooperare acceptabile. Iar asta este un obiectiv cu totul nou în comparație cu epoca globalizării liberale, care s-a încheiat. Atunci, obiectivele erau altele.
Ar fi o prostie să afirmi că măsurile punitive împotriva Rusiei nu i-au adus prejudicii și nu au creat noi probleme. Dar tot ele au format alt „nucleu”, altă înțelegere a intereselor dezvoltării strategice. Iar după faza confruntării militare acute se va intra în etapa următoare – nu mai puțin, ci mai degrabă și mai importantă. Construcția națională, corespunzătoare realităților lumii viitoare, care promite să fie cu totul diferită față de tot ceea ce am cunoscut până acum. Experiența anilor 1990–2020 va fi utilă pentru a înțelege și, poate va ajuta la evitarea repetării unor greșeli (din păcate, nu este sigur), dar este puțin probabil să fie necesară din punct de vedere al aplicării practice.
Influența sovietică a secat de tot. Orientarea spre Occident, cu scopul de a deveni parte a acestuia, nu mai este de mult de actualitate. Orientarea spre China, cu perspectiva de a deveni un complement al unui partener foarte puternic, este riscantă. Autarhia este imposibilă. Rămâne dezvoltarea accelerată a sieși, consolidarea rezilienței și a autosuficienței, dar nu prin metode de autoizolare, ci prin diversificarea intereselor și a parteneriatelor.
Acest lucru nu se referă doar la Rusia; o astfel de abordare este specifică acum practic tuturor. Doar că fiecare are un potențial diferit. Al Rusiei este uriaș, dar va trebui valorificat într-un mod diferit. Despre asta și scrie Melnicenko. Și este o chiestiune nu de tactică, ci de strategie, pe care noi încă trebuie să o elaborăm.
