Sediul de campanie al lui Geoană, renovat cu bani din mita primită de Vanghelie

Sediul de campanie al candidatului PSD la alegerile prezidențiale din anul 2009, Mircea Geoană, precum și sediul PSD sector 5 București au fost renovate cu bani primiți ca mită de Marian Vanghelie.
În referatul prin care DNA solicită arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie se arată că o parte a „comisionului” perceput de primar de la omul de afaceri Dumitru Marin a constat și în plata unor lucrări de renovare a sediului de campanie al lui Mircea Geoană.

„Alte modalități, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat ‘comisionul’ solicitat de către Vanghelie Marian-Daniel sunt: efectuarea ori plata de lucrări de renovare și amenajare a unor spații comerciale utilizate de către societate controlată de către Fashion Brand Management SRL (asociat inculpatul Niculae Mircea-Sorin, administrată în fapt de către suspecta Niculescu-Mizil-Ștefănescu Oana, parlamentar); efectuarea ori plata de lucrări de renovare și amenajare a altor spații, între care sediul de campanie al candidatului Partidului Social-Democrat la alegerile prezidențiale din anul 2009, sediul Partidului Social-Democrat Cotroceni (un imobil situat pe strada Obedenaru, proprietate CALEX BUSINESS GRUP SRL), sediul Partidului Social-Democrat București Sector 5, birouri din cadrul Primăriei sectorului 5 București; strângerea, contra cost, de semnături necesare înregistrării unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014; suportarea cheltuielilor făcute de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la anumite restaurate; sponsorizarea de către societățile controlate de acesta a unor manifestări organizate de Primăria sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion)”, se precizează în documentul procurorilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare