Home Analize Securitatea nu a murit

Securitatea nu a murit

0

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:

Nu e deloc ușor să redefinești rolul Securității în istoria recentă și să-i atribui un rol care ar putea ieși, aparent, din negativitatea absolută, tinzând să devină dacă nu pozitiv, cel puțin ambiguu.

Rumänien Geschichte Revolution Bukarest 1989 Panzer (ullstein bild - Reuters)

Mircea Dinescu observă cu explicabilă nemulțumire că Parchetul în comunicatul său cu privire la stadiul ”Dosarului Revoluției” nu pomenește nimic despre Securitate. Sau cel puțin nu în mod explicit, ci numai prin implicare: ” Carevasăzică teroriștii n-au existat. A existat numai o frumoasă psihoză produsă de sculele buclucașe din dotarea armatei: imitatoare de foc militar; imitatoare ale desantului de parașutiști; radio-electronice pentru prostirea radarului.” (http://www.catavencii.ro/).

Chiar dacă în decembrie 1989 s-a desfășurat o lovitură de stat camuflată în spatele unei revolte încurajate și stimulate prin diverse mijloace, oameni ca Mircea Dinescu au contat foarte mult, iar dăruirea și entuziasmul nu ar trebui minimalizate, chiar dacă jucau ei înșiși un rol, fără să știe. Ei erau primii oameni care vorbeau din nou liber în public și nu oricum, ci în fața a milioane de telespectatori. Într-un anumit sens, cu toată agitația lor de la Televiziune, ei inițiau o revoluție pe care au continuat-o apoi toate publicațiile libere din primele luni ale anului 1990 și care se vindeau ca pâinea caldă în zeci și sute de mii de exemplare, așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată de atunci. Era revoluția limbajului public, care ar fi trebuit apoi să atragă după sine eliberarea gândirii politice.

Prin urmare, Mircea Dinescu e pe bună dreptate nemulțumit să vadă cum scoaterea la iveală a complotului îi minimalizează efortul și entuziasmul. Dar faptele sunt fapte. Manipulați au fost toți ”revoluționarii” și nu pentru că li s-a dictat ce să spună, ci pur și simplu pentru că au fost lăsați să spună. Până la un moment dat. Și cu toții, unii mai devreme, alții mai târziu, au înțeles acest lucru.

Observația lui Mircea Dinescu este însă importantă în contextul discuției actuale. Într-adevăr comunicatul Ministerului Public, la care ne-am referit și noi deunăzi, ocolește o trimitere explicită la Securitate. De ce? Pentru că nu e deloc ușor să redefinești rolul Securității în istoria recentă, atribuindu-i un rol care iese, aparent, din negativitatea absolută, tinzând să devină dacă nu pozitiv, cel puțin ambiguu. Căci dacă a fost lovitură de stat, atunci cu siguranță Securitatea și-a avut contribuția ei la îndepărtarea lui Ceaușescu și aducerea la putere a grupului Iliescu.

Am spus că versiunea Revoluției a dominat aproape trei decenii mințile oamenilor (în pofida multor dezvăluiri cât se poate de concludente care s-au produs încă din primele luni ale anului 1990) pentru că avea avantajul de a oferi societății românești o imagine mai bună despre sine, că o curăța de rușinea trecutului, dar a mai existat un motiv. A recunoaște existența unui complot înseamna să recunoști implicit un merit ofițerilor de Securitate. Judecând în termenii comuni ai societății românești de la sfârșitul deceniului al nouălea al veacului trecut, oricine ar fi contribuit la îndepărtarea lui Ceaușescu avea un merit, într-atât se transformase acesta în răul absolut.

Din nefericire societatea românească era complet lipsită de repere și nu a înțeles că înlăturarea dictatorului nu era în sine o revoluție (mai ales cu un proces și o execuție secretă de Crăciun) și că o revoluție de abia de atunci înainte ar fi putut avea loc, așa cum indicaseră atât de bine Proclamația de la Timișoara și Piața Universității și nu în ultimul rând liderii partidelor istorice PNȚCD și PNL.

Este o regretabilă inadvertență că astăzi până și președintele Iohannis continuă să acrediteze ideea revoluției al cărei scop nu a fost altul decât de a legitima puterea FSN și a lui Ion Iliescu și desigur a Securității rebotezate SRI. O revoluție ar fi instalat o putere cu totul distinctă de cea de până atunci și ar fi provocat o deschidere imediată a arhivelor Securității și un proces public al celor mai vinovați agenți și colaboratori ai regimului comunist. Spre deosebire de celelalte țări ale Lagărului comunist, unde puterea a fost împărțită la masa verde, în România puterea a continuat să fie exercitată integral de eșalonul al doilea al PCR și de Securitatea care întrezărise oportunist avantajele schimbării.

Revenind la comunicatul Parchetului, faptul că cei care l-au redactat evită să-i numească explicit pe autorii complotului și să declanșeze o polemică pe tema rolului jucat de Securitate pare un semn că ei nu se simt cu totul liberi și că nu au încă nici astăzi curajul sau interesul să spună lucrurilor pe nume.

Ad

Exit mobile version