O bombă explodează exact în ziua împlinirii a 144 de ani de la nașterea PNL, pe 24 mai 1875: reputatul liberal Dinu Zamfirescu, unul dintre cei 12 oameni care au refondat partidul în decembrie 1989, e dat în vileag drept colaborator al fostei Securități, scrie Inpolitics.
Potrivit publicației ”Newsweek”, cazul lui Dinu Zamfirescu s-a dezbătut la ultima ședință a CNSAS, acestuia descoperindu-se un dosar de rețea în care numele său de sursă ”Victor Sterescu”. Dinu Zamfirescu este membru din partea PNL în colegiul CNSAS, ceea ce face situația și mai explozivă. Înrudit cu marea familie a Brătienilor, Zamfirescu a fost deținut politic și a sfîrșit prin a părăsi România în anii 70, stabilindu-se în Franța. A fost corespondent pentru BBC la Paris, a activat în organizațiile care luptau pentru cetățenii asupriți de regimurile comuniste totalitare, a fondat la Paris prima asociație a foștilor deținuți politici din România (împreună cu Radu Câmpeanu), a colaborat la presa exilului românesc (BIRE, Lupta, Dialog, Curierul Românesc, BBC, Europa Liberă, Vocea Americii, Radio France International); a fost membru în Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris, împreună cu Sanda Stolojan, Mihnea Berindei, Ariadna Combes șamd. Una peste alta, e unul dintre cele mai respectate nume din panoplia liberală post-decembristă.
Tocmai această activitate anticomunistă îndîrjită complică lucrurile în cazul său, fără a mai pune la socoteală strania coincidență a demascării sale fix la aniversarea PNL. Ori poate nu e chiar o coincidență?