spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriSecuristul care o fila pe Doina Cornea și bătea oameni la Revoluție...

Securistul care o fila pe Doina Cornea și bătea oameni la Revoluție primește un apartament aproape gratis în Cluj

-

Matei Dumitru, fostul securist care o fila pe Doina Cornea, a câștigat un proces în care Primăria Cluj Napoca este obligată să îi vândă fostului căpitan de Securitate un apartament din centrul orașului sub prețul pieței, scrie Gazeta de Cluj.

- Reclama -

CE SCRIE GAZETA DE CLUJ:

- Advertisement -

În anul 2000, Matei Marius Dumitru a încheiat cu Municipiul Cluj-Napoca un contract de închiriere pentru imobilul situat pe strada Someșului nr. 44, ap.1. După ce nu și-au mai plătit chiria, în mai 2016, Municipiul Cluj-Napoca a deschis un proces împotriva lui Dumitru Marius Matei, a Danielei Georgeta Matei, a Alexandrei Maria Matei și a lui Marius Daniel Matei. După aproape doi ani de proces, în ianuarie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca i-a dat dreptate lui Boc și l-a obligat pe Matei Marius Dumitru să plătească municipalității suma de aproximativ 4.500 lei cu titlu de penalități de întârziere a chiriei restante. Mai mult, instanța a dispus evacuarea familiei Matei din imobil.

La adresa respectivă funcționa și societatea Thor Import Export SRL, firma de detectivi particulari înființată în 1992 de către Dumitru Marius Matei. În prezent, societatea este radiată.

- Advertisement -

Emil Boc, obligat să vândă apartamentul

Toate părțile din dosar au atacat cu apel sentința dată de Judecătoria Cluj-Napoca, astfel că în septembrie 2018 Tribunalul a schimbat sentința, obligându-l pe Emil Boc să încheie cu Matei un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul respectiv pentru prețul de 19.539 lei. Apartamentul de pe strada Someșului este compus din 4 camere, bucătărie, cămară de alimente, 2 băi, antreu, vestibul, wc, sas, logie și balcon în suprafață de 84,40 mp și teren în suprafață de 130 mp.

„Admite apelul declarat de Matei Marius Dumitru, Matei Daniela Georgeta, Matei Alexandra Maria şi Matei Marius Daniel împotriva Sentinţei civile nr. 658 din 31.01.2018, pronunţată în dosar nr. 9909/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în parte în sensul că: Respinge integral cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar. Admite cererea reconvenţională formulată de Matei Dumitru Marius şi Matei Daniela Georgeta împotriva reclamanţilor pârâţi reconvenţionali Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar şi în consecinţă: – obligă Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca să încheie cu Matei Marius Dumitru şi Matei Daniela Georgeta contract de vânzare-cumpărare autentic cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Someşului, nr. 44, jud. Cluj pentru preţul 19539,86 lei, în caz contrar prezenta hotărâre va ţine loc. Respinge apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă reclamanţii Consiliul Local şi Municipiul Cluj-Napoca să plătească pârâtului Matei Dumitru 5582 lei, cheltuieli de judecată la fond. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Obligă Consiliul Local şi Municipiul Cluj-Napoca să plătească apelantului Matei Dumitru Marius suma de 3719 lei, cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.09.2018”, se arată în soluția pe scurt.

Procesele nu s-au terminat

În martie 2019, locotenentul de securitate Matei, a deschis un proces împotriva Municipiului Cluj-Napoca în care cerea instanței să anuleze actele unei executări silite din noiembrie 2017. Judecătoria a admis în parte contestația.

Pe rolul Tribunalului Cluj mai există un dosar ce are ca și obiect ”pretenții” în care Emil Boc a dat în judecată întreaga familie Matei.

Primăria Cluj a fost obligată, definitiv să îi vândă lui Matei, apartamentul pentru doar 19.539 lei, în condiția în care în zona respectivă, un metru pătrat de construcție se vinde cu minim 1.500 de euro.

Marius Dumitru Matei, un securist care a bătut la Revoluție oameni

În cartea despre Revoluția din decembrie 1989 de la Cluj, scrisă de Victor Lungu (actualmente redactor șef al Ziar de Cluj) și procurorul militar în rezerva Tit Liviu Domsa, cel care a întocmit în 1990 primul dosar al ofițerilor implicați în evenimentele din decembrie 1989, autorii relatează un episod halucinant în care Marius Dumitru Matei, ofițer pe prelucrare informativă şi membru al grupei antiteroriste a MI (1989) îi bate pe cei care au vizitat-o pe celebra disidenta Doina Cornea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img