Home Justitie Secția pentru Judecători din CSM, atac la USR-PLUS

Secția pentru Judecători din CSM, atac la USR-PLUS

0

Secția pentru Judecători din CSM atacă USR-PLUS pentru luările de poziție privind Dosarul 10 august.

Comunicat al Secţiei pentru judecători

Faţă de comunicatul alianţei USR-PLUS şi declaraţiile publice ale mai multor oameni politici cu referire la soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cauza cunoscută sub numele “dosarul 10 august”, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii condamnă, cu fermitate, derapajele de limbaj în transmiterea mesajului public.

Astfel, prin folosirea unor termeni şi a unor construcţii lingvistice de genul „decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti este una foarte tristă pentru democraţia românească”, „un nou dosar închis fără să fi fost instrumentate toate probele”, „nu putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic”, „o mare ruşine pentru justiţia din România”, „imaginea unei ţări abandonate, unde justiţia nu funcţionează, unde justiţia umblă cu capul spart” a fost depăşită orice limită admisibilă a libertăţii de exprimare, afirmaţiile menţionate în cuprinsul acestor poziţii având potenţial de a insufla ideea că o soluţie care nu răspunde aşteptărilor unui partid politic atacă democraţia.

De asemenea, se constată existenţa unor excese de discurs în legătură cu un alt proces penal, nefinalizat.

Secţia pentru judecători reiterează că statul democratic se fondează pe ordinea constituţională care exclude ingerinţa politică şi afectarea directă sau indirectă a independenţei judecătorilor chemaţi să aplice legea.

În acest context, Secţia constată că astfel de discursuri publice reprezintă un veritabil atac la adresa independenţei judecătorului şi, implicit, a puterii judecătoreşti în ansamblul său.

Fără a nega dreptul de a fi formulate critici legate de soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra modului în care se realizează acest lucru, chiar înainte ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, din perspectiva termenilor folosiţi şi a caracterului de ingerinţă politică manifestată în această situaţie.

Secția pentru judecători face, din nou, apel la decenţă şi moderaţie în exprimarea discursului public şi reaminteşte factorului politic că trebuie să dea dovadă de bună credinţă în dezbaterea publică, aliniindu-se standardelor europene în această materie.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

Ad

Exit mobile version