În anii 50, Ion Iliescu a plecat să studieze în URSS, cu sprijinul Anei Pauker. Azi ar fi putut spune că a fost arestat de ea și deportat la o universitate moscovită, unde a studiat dintr-o celulă. Dincolo de asta, însă, trebuie remarcat că Iliescu a studiat la o facultate tehnică într-un domeniu, energia, unde rușii nu stăteau foarte rău. Asta nu l-a scutit mai tîrziu de sloganul dreptei ”Cine a stat cinci ani la ruși/Nu poate gîndi ca Bush”.
Marea întrebare a momentului ar fi: oare noul vicepremier Raluca Turcan ce a căutat la ruși, în anii 90, adică într-o vreme în care, spre deosebire de epoca Anei Pauker, nu se mai înghesuia nimeni acolo?
Conform CV-ului oficial al politicianei, ea a urmat între 1996-1999 două facultăți în paralel, una la București, ASE, și una la Moscova, Institutul Pușkin. Diferența e că Turcan nu a studiat ceva în limba rusă, precum Ion Iliescu, ci a studiat chiar limba rusă, Institutul Pușkin fiind dedicat exclusiv instruirii unor cursanți străini, pe bani, în tainele limbii ruse. Mai exact, ea a studiat limba rusă comercială, necesară celor interesați de business în fosta patrie a comunismului.
E momentul unui scurt remember.
Una dintre primele victime ale revoluției a fost, în România, limba rusă. Omniprezentă în învățămînt înainte de 1989, ea a fost lichidată brutal imediat după căderea comunismului. Cu ură, am putea spune. Era momentul exploziei englezei, francezei, spaniolei, italianei ori germanei. Profesorii – foarte mulți – de limbă rusă au fost nevoiți să se reprofileze, axîndu-se pe limba secundară studiată în facultăți, ori au trecut la predarea limbii române. În încercarea de a se proteja de lichidare totală, ei au mers pînă la înființarea, în august 1990, a Asociaţiei profesorilor de limba şi literatura rusă din România (APLLRR). Inutil: conform datelor oficiale, acum cinci, în România, rusa mai era studiată doar de către 500 de elevi și de copiii etnicilor ruși de la noi.
În primii ani după revoluție, ne mai amintim, explodase fenomenul plecărilor tinerilor – mai ales cu cei interesați de politică – la tot felul de burse în Vest. În acel vălămășag, cînd toții ochii erau ațintiți spre occident, iar Rusia intra, după 1991, într-o criză profundă care avea să se întindă pe mulți ani, ochii unei tinere moldovence extrem de ambițioase erau ațintiți, invers, spre Răsărit.
E de bun simț să raționăm că, dacă Raluca Turcan s-a specializat în rusa comercială a făcut-o în vederea unor afaceri în spațiul fost sovietic. Afaceri în care să fie implicată fie și ca translator. Asta, într-o perioadă în care relațiile comerciale cu Rusia se prăbușiseră, și ele, dramatic și cam la fel sunt și azi. Imediat după absolvirea facultății și a cursurilor de rusă, în 1999, Turcan e angajată la compania Tofan Grup, a unuia dintre magnații vremii, Gelu Tofan, supranumit ”regele cauciucurilor”. Acolo, îl cunoaște pe Theodor Stolojan, care lucra în calitate de consultant, căruia îi devine asistentă și care o promovează ulterior în marea politică.
Interesant de remarcat, conform informațiilor epocii, Theodor Stolojan fusese adus la Tofan pentru perfectarea celei mai mari afaceri de după căderea regimului comunist. Mai exact, în 1999, un consorțiu format din Tofan, Sorin Vîntu și Dan Voiculescu și reprezentat de Stolojan se oferise să cumpere de la statul român un pachet masiv din acțiunile Petrom, cea mai mare companie românească, dar ministrul de atunci al Industriilor, Radu Berceanu, se opusese tranzacției, poate și pentru că, așa cum spunea Adrian Năstase, ”Cine controlează Petrom controlează economia, controlează şi politica.“
Despre afaceriști sus-pomeniți s-a vehiculat nu o dată ideea, ba chiar acuzația, că ar fi fost extrem de deschiși către Rusia. Theodor Stolojan, pe de altă parte, a activat timp de șase ani – pînă la angajarea la Tofan drept președinte al societății Tofan Corporate Finance SA – ca reprezentant al Băncii Mondiale pe spațiul ex-sovietic, respectiv Moldova, Ucraina, Uzbekistan și Kîrgîstan.
Raluca Turcan a relatat cîndva, într-un interviu, reluat și în aceste zile de presă, că a ajuns să studieze rusa comercială la Moscova printr-o bursă oferită de guvernul român.
Ar fi interesant de aflat dacă și de ce oferea guvernul Văcăroiu, aflat la butoane în 1996, burse de studiere a limbii ruse la Moscova într-o perioadă în care distanța dintre România și Rusia crește avăzînd cu ochii și toată lumea trăgea pentru NATO și UE? Dacă informația cu bursa nu e reală, oare cine o fi plătit școlarizarea doamnei? Și încă o întrebare legitimă: a fost, oare, actualul vicepremier – originar din Botoșani, la fel ca și Gelu Tofan – antrenat din timp pentru afaceri pe spațiul ex-sovietic și dacă da, de către cine și în ce scop?
