Home Dezvaluiri Secretul lui Coldea într-o vilă din Cotroceni/ GABRIEL OPREA: NU ȘTIU

Secretul lui Coldea într-o vilă din Cotroceni/ GABRIEL OPREA: NU ȘTIU

0

Tatăl hoților. Florian Coldea a deschis la SRI seria de furăciuni cu doctoratele. Stiu, sună mai bine plagiat, dar, de fapt, este vorba de un furt ordinar și de un abuz care a avut ca scop obținerea de foloase, bani și funcții. Din bugetul statului. Fapte penale adică. După Coldea și Dumbravă, mulți alți hoți au urmat. Aceștia sunt bravii ofițeri ai țării. Cei care au condus lupta anti-corupție. Ei, hoții, s-au făcut “doctori” și s-au pus în capul mesei. Speriat că va fi prins, Coldea l-a pus pe “ministrul Mihnea Costoiu” să îi fure lucrarea de la Biblioteca Națională. A încercat să își acopere urmele: acesta este cursul pe care îl preda, de fapt, la Academia Națională de Informații și la Cluj. El, tatăl hoților, nu preda etica, el preda doar hoția.Însă un exemplar din “lucrarea originală” i-a scăpat. Din informațiile mele, ultima copie rămasă se află la Gabriel Oprea acasă. Ca și “conducător al doctoratului” a păstrat o copie. De câteva săptămâni, cu rugăminți, negocieri, plânsete, tatăl hoților se chinuie să îl convingă pe Gabriel Oprea să îi dea ultimul exemplar, afirmă pe facebook fostul colonel SRI Daniel Dragomir.

Va avea Gabriel Oprea curajul să iasă public, într-o conferință de presă și să predea publicului ultimul exemplar din lucrarea plagiată a lui Coldea? Interesul național va câștiga în fața șantajului lui Coldea? Ce ziceți? Îl rugăm cu toții frumos pe Gabriel Oprea să ne dea lucrarea plagiată?, mai afirmă Dragomir.

Gabriel Oprea locuiește în Cotroceni.

Gabriel Oprea declară despre teza de doctorat a lui Florian Coldea că a coordonat 24 de teze de doctorat şi nu mai ştie dacă are sau nu vreo copie după lucrarea lui Coldea. Întrebat dacă o va face publică, Oprea a spus: „V-am răspuns deja la întrebare”.

Ad

Exit mobile version